Achiziţii de proprietăţi la nivel European dar şi în România cu fonduri venite dinspre bazinul asiatic de sud-est şi China vor avea loc în perioada următoare şi vom vedea aceste intenţii în prima jumătate a anului şi materializarea lor pe parcursul anului 2021.
În materie de proprietăţi imobiliare, vom mai avea de aşteptat până la împlinirea visului comprimarii randamentelor, respectiv creşterea preţurilor. Active de peste 180.000 mp erau scoase la vânzare în primul trimestru al anului 2020, active ce vor avea, de altfel, corecţii serioase şi îşi vor mai aştepta cumpărătorii încă cel puţin 6 luni. În egală măsură, este posibil că o eventuală scădere/stabilizare a preţurilor proprietăţilor imobiliare, cumulat cu nevoia de finanţare a investitorilor care derulează proiecte de anvergură sau dezvoltări multiple speculative să fie văzută că oportunitate de către alţi investitori locali care dispun de lichidităţi şi începuseră oricum să se orienteze spre achiziţii. Aceştia ştiu că dacă “cash is king, real estate is queen”. Este posibil astfel să vedem tranzacţii cu clădiri/terenuri odată cu calmarea situaţiei şi chiar imediat după încetarea măsurilor de urgenţă.
China a anunţat primele date oficiale: producţia industrială a scăzut cu 15%, China fiind principalul partener de export al Uniunii Europene. Italia şi Franţa prevăd recesiune de cel puţin 3-4%, fabricanţii germani de maşini încetinesc producţia. Marea Britanie, în schimb, a anunţat investiţii în infrastructura-concret, construirea de drumuri-şi măsuri financiare orientate în principal către IMM-uri; aceste tipuri de măsuri le aşteaptă şi mediul de afaceri românesc.
Companiile mici şi mijlocii din economia românească, dar şi angajaţii acestora, vor avea cel mai mult de suferit.
Este adevărat şi că firmele de tehnologie şi mai ales cele care oferă servicii de securitate informatică înregistrează acum creşteri semnificative ale volumului de activitate.
Sectorul de “business services”, care înglobează atât centrele de servicii externalizate către România cât şi activităţile de back-office, se va află la o răscruce-pe de o parte, inundate de un aflux de comenzi pe termen scurt şi mediu şi-pe de altă parte-o regândire a modelului de business o data ce priorităţile companiilor mamă vor fi legate de readucerea pe teritoriul ţărilor a acelor locuri de muncă, mai ales în contextul intensificării tendinţelor naţiunilor şi economiilor de reconcentrare în interiorul frontierelor.
Pentru că un client să aleagă un spaţiu de birouri, acesta vizionează spaţiile potrivite-împreună cu echipele de decizie-cu cel puţin 1 an înainte. Pe şantierele din Bucureşti şi în clădirile operaţionale (care azi nu mai sunt populate, utilizatorii fiind acasă în regim de “telemunca”) nu se fac vizionări, de 5-6 zile încoace.
La nivelul conducerii companiilor care activează în acest domeniu, se încearcă abordări realiste şi constructive. Faţă de 2009, când cel puţin 4 luni la rând am refuzat să credem că vom fi afectaţi, majoritatea discută astăzi şi încearcă să califice tipul de criză ce urmează. Pare că ne aliniem la unison asupra unei crize de “supply chain”, a lanţului de aprovizionare, o debalansare serioasă cerere-ofertă, cauzată bineînţeles de temporizarea sau sistarea producţiei şi – în etapă a două – de o criză inevitabilă a forţei de muncă.
Comisia Europeană îndrăzneşte să mentioneze “interzicerea călătoriilor în spaţiul Uniunii Europene”, ceea ce îngrădeşte un drept fundamental şi încalcă un principiu de bază pe care s-a constituit piaţă unică, respectiv liberă circulaţie a bunurilor şi persoanelor. Între timp, Emmanuel Macron îşi somează, de-a dreptul, cetăţenii, cu privire la acelaşi subiect. Între timp, transportatorii români anunţa primele falimente şi sunt în mare dificultate de a-şi onora contractele, după ce au fost trataţi că transportatori de rang 2 în aceeaşi piaţă unică.
În ce priveşte segmentul construcţiilor, ne aşteptăm că întreruperile menţionate mai sus să afecteze aprovizionarea cu materiale a şantierelor, ce va atrage întârzieri în livrarea proiectelor/spaţiilor şi o amânarea a materializării stocului de clădiri aşa cum era el anunţat pe “hartie” – aveam în plan în România peste 2 milioane de metri pătraţi de construcţii comerciale, birouri şi spaţii comerciale, până în 2023, fără segmentul rezidenţial. Această va rezultă, pe de o parte, în întărirea poziţiilor proprietarilor cu clădiri operaţionale şi în uşoare corecţii ale chiriilor în clădirile în curs de livrare dar mai ales în cele nerenovate, perimate. Vom avea primii ani cu proiecte întârziate-ceea ce era o raritate în mecanismele cu autoreglaj ale pieţei 2011 – 2020-deoarece nici îngreunarea procesului administrative, de autorizare, nici lipsă forţei de muncă şi nici rupturile de stoc nu se vor produce pe rând, ci deodată.
Astăzi, pe şantiere, în timp ce utilizatorul viitor “works from home”, activitatea încă zumzăie, sunt toate pline de lucrători, în timp ce antreprenorii generali se străduiesc să păstreze forţă de muncă şi să îi protejeze pe aceştia, cum ştiu ei mai bine.
În ceea ce priveşte locatarii clădirilor de birouri, mă bucur anticipând o veste bună: o mai mare valorizare a locului de muncă, atât că spaţiu fizic cât şi că spaţiu-virtual-de apartenenţă şi responsabilitate. Dacă în ultimul an principală preocupare a apropiaţilor acestui mediu era “depresia” sau “lipsa de angajament” a angajaţilor, care, aparent, ar fi fost raportarea acestora la muncă (idee pe care, apropos, o dezavuez profund, fiind generată de problematici false, în lipsă unor probleme reale) cred că o perioadă de minim 20-30 de zile de lucru de “acasa” va redefini complet atitudinea angajaţilor faţă de locul de muncă. Este foarte greu să fii productiv în izolare, să poţi comunică fără limbaj non-verbal, să fii creativ sau să inovezi fără forţă grupului, aşa încât mă aştept la un entuziasm crescut al acestor angajaţi faţă de întoarcerea la locurile de muncă. Cu speranţa că aceste locuri de muncă vor fi păstrate şi vor mai avea la ce să se întoarcă.
Vom vedea şi momentul adevărului în ceea ce priveşte cererea reală de spaţii de co-working, hub-uri sau spaţii colaborative. Vom vedea care este nevoia reală şi câţi dintre abonaţii acestor spaţii au cu adevărat mentalitatea şi profilul activităţii de “nomad”, care se preta la acest tip de spaţiu.
Finalmente, cred că este un moment de reflecţie pentru proprietari din perspectiva nevoii de a analiza, poate, mai în detaliu, sustenabilitatea afacerilor potenţialilor chiriaşi şi a unei evaluări de risc imobiliar pentu situaţii de criză. La scară globală, trăim momente ce vor fi consemnate în cărţile de istorie. La scară naţională, avem un răgaz, un cadou neaşteptat, pe care îl putem folosi pentru a ieşi din această experienţă cu modele de afaceri realiste şi, de ce nu - cu un caracter individual mai curajos şi mai puternic.
