Tematica preţurilor de transfer rămâne una dintre ariile de interes pentru organele de inspecţie fiscală. Astfel, companiile se confruntă cu ajustări de preţuri de transfer generate de modificarea sau chiar înlocuirea de către organele fiscale a studiilor de comparabilitate prin includerea/excluderea unor comparabile, fără a avea la bază o justificare propriu-zisă bazată pe pretinse deficienţe din dosarul de preţuri de transfer pregătit de companii.
Într-o soluţie recent pronunţată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a menţinut soluţia Curţii de Apel Bucureşti de cenzurare a modalităţii nelegale prin care organele fiscale au modificat studiul de comparabilitate întocmit şi prezentat de contribuabil, chiar dacă acesta era complet şi corect întocmit, în linie cu reglementările din materia preţurilor de transfer.
”Dezlegările date de Înalta Curte apar astfel extrem de relevante şi edificatoare în materia preţurilor de transfer, instanţa delimitând într-o manieră clară importanţa pregătirii şi fundamentării temeinice a documentaţiei preţurilor de transfer care, astfel, devine obligatorie pentru organele fiscale dacă este corect întocmită. În alte cuvinte, o analiza de preţuri de transfer completă şi legală care dovedeşte respectarea principiului valorii de piaţă va împiedica organele fiscale să efectueze un nou studiu de comparabilitate în baza altor comparabile din alte baze de date publice, să stabilească alte valori ale intervalului de piaţă şi să procedeze la ajustări de preţuri de transfer”, a concluzionat Mihail Boian, avocat partener în cadrul D&B David şi Baias SCA.
În esenţă, ÎCCJ a realizat o analiză detaliată a îndatoririlor contribuabilului la momentul documentării respectării principiului valorii de piaţă a tranzacţiilor sale şi, totodată, a rolului şi atribuţiilor organelor de inspecţie fiscală în verificarea respectării acestui principiu de către companiile afiliate. Astfel, Instanţa Supremă arată că la momentul identificării comparabilelor, companiei nu îi revine obligaţia de a verifica toate sursele de informaţii disponibile şi nici de a utiliza o anumită bază de dată pentru a identifica tranzacţiile comparabile. În acest sens, instanţa statuează că metodele de stabilire a preţurilor de transfer nu reprezintă altceva decât instrumente analitice pentru analizarea valorii de piaţă a tranzacţiilor, iar organele fiscale trebuie să fie flexibile în determinarea preţului de piaţă şi să ia în considerare termenii contractuali agreaţi de părţi întrucât materia preţurilor de transfer nu e o ştiinţă exactă, ci presupune o anumite variabile care fac imposibilă determinarea unui anumit preţ exact.
Pornind de la această premisă, Înalta Curte apoi conchide într-o manieră fundamentată că organele fiscale sunt obligate să ia în considerare valorile cuprinse într-un dosar de preţuri de transfer corect şi complet întocmit de contribuabil şi nu sunt îndreptăţite să efectueze un nou studiu de comparabilitate dacă nu au constatat existenţa unor deficienţe în legătură cu cel efectuat de către contribuabilul verificat.
În speţă, organele fiscale au decis înlocuirea comparabilelor din studiului de comparabilitate cu motivarea că una dintre comparabilele identificate de companie avea o activitate comercială mai largă decât cea a companiei supuse controlului fiscal. Această constatare a stat la baza invalidării studiului chiar dacă compania a demonstrat că pentru acele activităţi suplimentare derulate de societatea comparabilă, aceasta percepea o remuneraţie separată faţă de cea aferentă activităţii similare celei realizate de contribuabil. Această practică a organelor fiscale a fost invalidată de Înalta Curte care a conchis asupra obligaţiei organelor fiscale de a proceda la ajustări de comparabilitate atunci când identifică companii comparabile şi de a stabili gradul de similitudine după efectuarea unor asemenea ajustări, aceasta cu atât mai mult cu cât în dosarul preţurilor de transfer, compania efectuase asemenea ajustări şi delimitări.
În strânsă legătură cu raţionamentul Înaltei Curţi, într-o altă decizie de speţă, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor (DGSC) a procedat la cenzurarea practicii organelor de inspecţie fiscale de „cherry picking” a comparabilelor. Astfel, DGSC a stabilit că, dacă organele de inspecţie fiscală ajung la concluzia întemeiată că se impune modificarea studiului de comparabilitate prin introducerea unor noi comparabile, acestea trebuie însă să îndeplinească toate criteriile cantitative (e.g. cifra de afaceri, numărul de angajaţi, stocuri) şi calitative (e.g. activitatea desfăşurată) stabilite de către contribuabil în mod legal în studiul de comparabilitate efectuat cu ocazia întocmirii dosarului de preţuri de transfer.
”Apreciem ca fiind extrem de binevenite soluţiile ICCJ şi DGSC în privinţa clarificării unor aspecte practice des întâlnite în inspecţiile fiscale legate de modificarea sau înlocuirea studiilor de comparabilitate întocmite în mod legal şi complet de contribuabili, cât şi cherry picking-ul comparabilelor, această din urmă uzanţă, fie ea a contribuabililor sau a organelor fiscale, denaturând intervalul valorii de piaţă şi scăzând gradul de transparenţă a analizei de preţuri de transfer”, a conchis Monica Todose, director în cadrul PwC România.
DGSC a statuat că este nelegală abordarea inspectorilor fiscali de a include o comparabilă în studiul de comparabilitate pentru un anumit an şi de a exclude aceeaşi comparabilă din acelaşi studiu pentru un alt an. Aceasta întrucât, din moment ce organele fiscale nu au probat în vreun fel că activitatea contribuabilului s-a schimbat de la un alt la altul, concluziile că activitatea desfăşurată de compania comparabilă nu este una comparabilă cu a contribuabilului în cel de-al doilea an este nefundamentată şi se impune a fi cenzurată.
În egală măsură, DGSC a invalidat includerea de către organele fiscale în cadrul studiului de comparabilitate a unor companii în privinţa cărora există indicii din surse publice că sunt afiliate (de exemplu, menţiuni incluse pe website-ul companiei conform cărora aceasta face parte dintr-un grup, informaţii incluse în bazele de date specializate). Prin această practică nelegală, atrage atenţia DGSC, se aduce atingere tocmai scopului efectuării studiului de comparabilitate de identificare a intervalului valorii de piaţă care se realizează, prin definiţie, prin raportare la tranzacţii între independenţi.
Nu în ultimul rând, mai arată DGSC şi faptul că, în cazul în care există entităţi parte din acelaşi grup care desfăşoară activităţi similare, organele fiscale sunt obligate să adopte o abordare unitară în analiza preţurilor de transfer cu ocazia desfăşurării inspecţiilor fiscale, în temeiul art. 7 Cod procedură fiscală privind rolul activ al organului fiscal. Astfel, în ipoteza în care contribuabilul supus inspecţiei fiscale depune un studiu de comparabilitate prezentat într-o inspecţie fiscală anterioară de către o societate afiliată care desfăşoară activităţi similare, şi care a fost admis de organele fiscale, acestea din urmă trebuie să pornească de la acelaşi studiu de comparabilitate şi în cadrul inspecţiei fiscale desfăşurate la contribuabil.
