Opinii

Sorin Pâslaru, ZF: Dacă italienii vin să umple cu credite buzunarele românilor şi belgienii să le golească, în continuare se poate spune că treaba-i bună. Să vedem ce-o să facem când cine ne finanţează azi ne va cere să mai şi plătim datoria, eventual în avans

Sorin Pâslaru, ZF: Dacă italienii vin să umple cu...

Autor: Sorin Pâslaru

22.12.2023, 00:05 17268

România închide anul 2023 cu o economie în pierdere de viteză şi cu proiecţia unui 2024 mai bun, cu o inflaţie în scădere, cu derapaje fiscale aşa cum ne-am obişnuit în ultimii ani dar şi cu un interes puternic al investitorilor europeni de a prelua active locale.

Tot anul 2023 a fost marcat de discuţia privind noile taxe necesare acoperii deficitului, ceea ce a indus în economie o stare de nelinişte, o amânare a investiţiilor şi a tranzacţiilor.

Totuşi, trendul internaţional de relocare nearshoring (în vecinătatea apropiată) şi friendly shoring (vecinătatea prietenoasă) a investiţiilor strategice, pe măsura răcirii relaţiilor între marile blocuri ale lumii – Vest, Est, China - ţine România interesantă mai ales pentru investitorii europeni.

Vânzarea a două bănci locale, Alpha Bank şi First Bank, către bănci italiene, Unicredit şi Intesa, bănci gigant în Italia, încercarea de a vinde Profi către belgienii de la Delhaize, proprietarii Mega Image, alte tranzacţii mai mici cu cumpărători din Belgia sau Polonia anunţate pe final de an arată că firmele şi băncile europene pariază că estul Europei mai are bun potenţial de creştere.

Deci în pofida introducerii unor taxe noi pentru bănci, calculate pornind de la active, care ar duce de fapt impozitul pe profit pentru sistemul bancar, conform calculelor ZF, de la 16% la 35%, italienii cumpără local. Cumpără cu tot cu noile costuri, care pentru 2023, când băncile au făcut profituri istorice, nu par mari, dar în 2024, când o să apară şi nevoia de provizioane, vor conta.

Şi în pofida unei taxe de 1% pe cifra de afaceri a marilor companii şi deci a marilor retaileri, iată că belgienii de la Delhaize îşi asumă aceste noi obligaţii şi sunt gata să dea 1,3 miliarde de euro pe Profi, o companie care în ultimii cinci a declarat numai pierderi către statul român, fiind printre entităţile de la care s-a pornit ca exemplu această idee a introducerii unei taxe pe cifra de afaceri pentru ca şi statul să mai încaseze ceva. Interesant cum la stat Profi declară de ani de zile că nu are profit, deci nu trebuie să plătească impozit pe profit, dar este de fapt aşa de profitabilă că belgienii dau miliarde de euro pe companie. Că altfel cine ar vrea să cumpere o firmă pe pierderi? Deci ori este profitabilă şi constituie astfel o ţintă atractivă şi atunci dacă e profitabilă ar fi trebuit să plătească şi impozit pe profit la stat ori nu este profitabilă, este pe pierdere, şi atunci de ce s-ar arunca cineva să dea bani pe o companie care produce pierderi şi nu profit?

Oare statul român, dacă se perfectează prin absurd tranzacţia, nu s-ar putea şi el aşeza la masă să ceară impozitul pe profitul pe ultimii cinci ani pe care l-au luat în calcul belgienii că l-a produs com­pania şi îl produce, de vreme ce vor să o cumpere?

Acum, cele două entităţi vor avea împreună 35% din piaţa de supermarketuri şi circa 22% din piaţa de magazine moderne, marile suprafeţe care au împânzit România în ultimii 20 de ani, cu avantajele şi dezavantajele lor într-o ţară unde producţia alimentară locală este deficitară şi de unde pleacă grâul, porumbul şi floarea soarelui ca marfă brută la export şi se întorc procesate sau sub formă de carne din abatoarele germane sau olandeze.

Va fi foarte curios dacă această tranzacţie va căpăta parafa Consiliului, având în vedere dublarea puterii de negociere cu furnizorii şi dublarea puterii asupra clienţilor prin impunerea gamei de produse şi a preţurilor nu numai în 1650 de magazine (Profi) şi 1000 (Mega) ci în 2.650 magazine odată.

În mod normal nici un Consiliu al Concurenţei dintr-o ţară dezvoltată unde chezăşia dezvoltării este de fapt concurenţa între producători, retaileri şi consumatori nu ar da aviz pozitiv unei astfel de tranzacţii, dar în România, cu statutul său de ţară periferică la marginea UE şi fără absolut nici o voce pe nici o temă de interes de business la Bruxelles, te poţi aştepta la surprize.

În sfârşit. Rămâne interesul enorm pentru buzunarele consumatorilor români. Italienii vin să dea credite, belgienii să le vândă.

Acum, cine mai produce? Ford produce, Dacia produce. Problema este că în sectorul auto valoarea adăugată este minimă, de doar 20%, pentru că ai importuri foarte mari raportat la producţie. Sub Dacia şi sub Ford nu avem în industria de componente auto jucători români mari cu afaceri de sute de milioane euro care să hrănească la rândul lor sub ei alte mii de afaceri cu zeci de milioane de euro sau milioane de euro, ci sunt alte companii din Turcia sau Spania.

Totuşi, auto este singurul sector industrial cu balanţă comercială pozitivă. În rest, pentru orice industrie – iar 25 din cele 27 de CAEN-uri industriale sunt deţinute de multinaţionale – economia României prezintă deficite comerciale externe. Pe chimie şi pe alimente stăm cel mai prost – deficite externe de 6 miliarde de de euro, respectiv de 5 miliarde de euro în 2023, deşi suntem în top 3 la producţia de petrol şi gaze din UE şi la fel la cereale. Adică staruri la materie primă, repetenţi la procesare, la valoare adăugată.

Şi atunci, înaintăm de decenii sub zodia deficitelor. Deficit bugetar, deficit comercial, deci de cont curent. Toate se contabilizează în datorie. În datorie externă şi în datorie publică. O scadenţă va veni. Nu în 2024 şi clar nu până se epuizează conflictul de la est.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels


AFACERI DE LA ZERO