Opinii

Stabilitatea ucigătoare a cursului valutar este un dezastru pentru companiile şi pieţele care au preţurile bunurilor şi serviciilor legate la euro (cum ar fi piaţa imobiliară, piaţa auto, piaţa de telefonie mobilă etc.): în ultimii patru ani cursul a crescut cu numai 4%, în timp ce costurile în lei au crescut cu 33%, iar salariile au crescut cu 52%

Opinie Cristian Hostiuc, director editorial ZF

Stabilitatea ucigătoare a cursului valutar este un...

Autor: Cristian Hostiuc

04.03.2024, 00:12 12222

România este o ţară de euro, euroizată, cum ar spune economiştii: foarte, foarte multe preţuri la bunuri şi servicii sunt legate de euro şi sunt afişate în euro, începând de la preţul apartamentelor, chiriile, telefonia mobilă, preţurile din piaţa auto, abonamentele la sală, preţurile materiilor prime, până la preţurile şcolilor private.

Când au pus preţurile în euro în contracte şi în preţurile de referinţă la care se raportează toată lumea, companiile s-au gândit că sunt mai protejate de creşterea cursului valutar leu/euro, o creştere care în anii ’90 şi apoi din 2000 până în 2009 a lăsat urme adânci în bilanţurile companiilor şi în mintea consumatorilor.

Nu cred că generaţiile actuale ştiu că în anii ’90 cursul valutar creştea cu 2-3% pe zi, cu 100% pe an şi chiar cu 150% pe an. În iarna lui 1996/97, de fapt la începutul lui 1997, cursul valutar leu/dolar, cum era atunci, a crescut de la 4.000 de lei pentru un dolar la 10.000 de lei pentru un dolar, pentru a se stabiliza ulterior câteva luni la 8.000 de lei pentru un dolar (aşa era unitatea de măsură de atunci), înainte să crească din nou la finalul lui 1998. 

Prin creşterea cursului valutar, multe companii îşi creşteau cifrele de afaceri în lei dintr-odată, chiar fără să aibă o creştere a cifrei de afaceri prin creşterea vânzărilor.

Dar ce te faci atunci când cursul valutar nu mai creşte sau creşte prea puţin - aşa cum s-a întâmplat în ultimii patru ani, când am traversat criza Covid, începerea războiului din Ucraina, creşterea inflaţiei, creşterea dobânzilor -, deci nu mai e o creştere accelerată a cifrelor de vânzări în lei, dar în schimb preţurile de intrare care compun preţul produsului final legat la euro au explodat în lei, cum ar fi, de exemplu, salariile, dobânzile, materiile prime - energia, gazele -, dar nu numai.

În ultimii patru ani cursul valutar leu/euro a crescut cu numai 4,08%, de la 4,7793 lei/euro la 1 ianuarie 2020, până la 4,9746 lei/euro la 1 ianuarie 2024, sau 4,9699 la 1 martie 2024.

La nivelul cursului leu/dolar am avut o creştere de 5,5% în patru ani, de la 4,2608 lei/dolar la 4,4958 lei/dolar.

La polul opus, inflaţia a fost în ultimii patru ani de nu mai puţin de 33,3% (din care 23% a fost în ultimii doi ani), iar salariile au crescut cu 52% la nivelul salariului mediu (de la 3.340 lei la 5.079 lei) şi cu 64% la nivelul salariului minim (de la 1.263 lei la 2.079 de lei). Dobânzile la lei au crescut de la 2% la 8%, pentru ca acum să scadă la 6%, cum a fost şi este evoluţia ROBOR-ului. BNR a crescut dobânda de referinţă de la 1,5% la 7%, într-un interval de un an.

Pentru importatori, iar România este o ţară de importatori, această stabilitate a cursului leu/euro sau leu/dolar i-a jutat, pentru că au venit cu creşterea preţurilor în euro şi prin stabilitatea cursului valutar nu au venit cu majorări de preţ în lei.

În schimb, pentru exportatori, în special pentru companiile româneşti exportatoare, această stabilitate a cursului valutar înseamnă un dezastru, pentru că au majorări de preţuri în lei în costul bunului sau al serviciului pe care îl vând, pe care ulterior nu le pot transfera în preţul final de vânzare, care este legat de referinţa la euro. Când ai o creştere a preţurilor interne cu 33% iar cursul valutar creşte cu doar 4% şi nici nu ai o creştere în euro a contractelor, ai o pierdere reală de 30%, care mănâncă din marja de profit.

Aceeaşi situaţie este şi pentru companiile care operează pe piaţa internă, care aveau preţurile legate la euro, iar prin această stabilitate ucigătoare a cursului valutar nu au avut niciun câştig, ci dimpotrivă, o pierdere reală din vânzări. Preţurile de intrare au crescut, salariile au crescut cel mai mult, dobânzile au crescut, taxele şi impozitele au crescut, în schimb preţul produsului final, fiind legat la euro şi la evoluţia cursului leu/euro, nu a putut cuprinde creşterea de preţuri internă.

În Europa, inflaţia la euro a fost la jumătate faţă de cea înregistrată în România, şi aşa se face că preţurile în euro au crescut mai puţin decât preţurile contractelor în lei.

În ultimul timp, pe piaţă se înregistrează o presiune din ce în ce mai mare pentru majorarea preţurilor la contractele legate de euro care să mai acopere creşterea preţurilor în lei, având în vedere că acest curs valutar pare că va rămâne stabil în continuare.

Companiile, multinaţionalele au creşteri mai mari de vânzări în ultimii patru ani pentru că economia a crescut, dar costurile în lei au o creştere mai mare, aşa că marjele s-au redus.

Această stabilitate a cursului valutar în ultimii patru ani, în aceste crize pe care le-a traversat lumea occidentală, a ajutat enorm BNR să menţină inflaţia într-un anumit control, chiar dacă creşterile de preţuri au fost cele mai ridicate din ultimii 20 de ani (în 2021 inflaţia a fost de 8,2%, în 2022 inflaţia a fost de 16,4%, iar în 2023 inflaţia a fost de 6,6%).

Dar acum în piaţă este o presiune suplimentară pentru creşterea preţurilor în euro la bunurile şi serviciile vândute în România, care au ca referinţă euro. Iar acest lucru va afecta politica BNR de a reduce inflaţia într-un mod accelerat şi apoi de a reduce dobânzile.

Când cursul valutar creşte, euroizarea businessului ajută companiile, pentru că au încasări mai mari în lei. Când însă cursul este stabil sau chiar scade, această euroizare este un dezastru.