Criza financiara globala, ce da semne de transformare intr-o criza clasica de supraproductie, nu-si are cauza - asa cum se spune deseori - doar pe piata imobiliara americana. Acolo a fost veriga cea mai slaba, care s-a rupt. Lantul cauzelor e insa lung si un lucru e neindoielnic: ca lantul a slabit sub apasarea unor imense acumulari banesti. Pe intreaga planeta.
Dupa criza petrolului, de la inceputul anilor '70, lumea toata incerca sa-si ia avant. Desi zonele de saracie erau intinse, iar o mare parte a populatiei globului isi revenea greu dupa loviturile socului petrolier, numarul bogatilor crestea vizibil. Dovada ca pe planeta intervenisera mari schimbari, ilustrate de o veritabila explozie a bogatiei nu numai in Europa si in America de Nord, ci si in Asia si in America Latina. Si cum numarul de milionari, in multe tari, era un indice de dinamism, capitalismul iesit din criza dadea semne de inviorare. In clasamentele marilor castigatori figurau comercianti, finantisti, industriasi, speculanti de bursa. La capitolul valori sigure au fost adaugati si mastodonti din Japonia: afaceri cu hoteluri de lux, companii de cale ferata, golf, statiuni de schi, constructii si terenuri. Germania si-a consolidat si ea solide si numeroase averi. Normal, in industrie. Elvetia, o tara mica, se mandrea cu un lot impresionant de milionari. Cei mai multi munceau in banci sau in industrie. La fel ca in Franta. Sau ca in Marea Britanie. America Latina intra si ea in competitie. Multi oameni de afaceri latino-americani s-au imbogatit din finante, din mase plastice sau din transport pe mare.
Milionari rasareau peste tot pe planeta. Bani se scoteau din orice: din otel, din petrol, din automobile, din imobiliare, din bauturi. Dar mai ales din banci, din societati de asigurari si din burse. La originea multor patrimonii erau gigantii financiari, noile fabrici, lanturile de magazine, bancile, parfumurile, moda, ochelarii. Un numitor comun: milionarii (caci miliardarii erau inca putini) apareau si se inmulteau acolo unde guvernele, societatea nu inceta de a scoate in fata virtutea individuala a imbogatirii. Fiindca nu era posibil, niciunde, sa apara tari bogate fara oameni bogati.
Cel mai bine s-au descurcat americanii. Criza petrolului nu-i descurajase. Dimpotriva, si-au spus ca pana vor reusi sa inlature raul din drumul lor, au o singura solutie: sa faca raul sa lucreze pentru ei. Si cum sunt pragmatici, s-au apucat sa compare dobanzile nominale (cele afisate pe ecranele bancilor) cu dobanzile reale (ajustate cu ratele mari ale inflatiei) si au vazut ca n-au de ce sa se sperie. Contractele ipotecare devenisera chiar avantajoase. Mai ales ca si statul le-a venit in ajutor, caci sumele platite ca dobanzi ipotecare erau scazute din venitul impozabil. Asa ca, treptat, costul real al unei locuinte a devenit mai mic decat costul nominal. A fost momentul cand americanii s-au repezit intr-un numar neinchipuit de mare sa incheie contracte de credite ipotecare. Constructiile de locuinte au luat o amploare fara precedent. In anii '70, situatia locativa a americanilor s-a imbunatatit radical. In acelasi timp, s-au inmultit contractele de credit pentru automobile si pentru aparatura de uz casnic, cu rol de prima importanta in viata oricarei familii. Multe credite erau contractate pentru canalizari, instalatii de apa, telefonie sau pentru educatie. Si iata cum, intr-o etapa cu scaderi de productivitate, cu inflatie mare si cu somaj, standardul de viata s-a imbunatatit. Statisticile arata ca, la sfarsitul anilor '70, americanii traiau mai bine decat la sfarsitul anilor '60.
Adevarul este ca dupa 15 august 1971 americanii si-au perfectionat stilul de indatorare, l-au dezvoltat, l-au democratizat. De fapt, au democratizat imprumuturile si au inceput sa culeaga roadele: democratizarea bunastarii. Au creat, practic, un triunghi de sisteme democratice, strans legate intre ele, in care au incorporat sinteze dintre cele mai sanatoase de gandire filosofica, sociologica, politica si economica. Un triunghi cuprinzand investitiile, imprumuturile si veniturile din munca, formand una dintre cele mai semnificative ilustrari ale civilizatiei americane.
De ce dupa 15 august 1971? Voi explica intr-un episod viitor. Acum consider important sa arat ca la baza sistemului lor, continuu perfectionat, americanii au asezat o valoare la care tin foarte mult. Mai exact, au invatat ca pentru o astfel de valoare merita sa te zbati, sa muncesti cu pofta: confortul. Democratizarea investitiilor si democratizarea imprumuturilor, care au pus in functiune masinaria consumului, largind accesul la confort, poate ca n-ar fi fost posibile fara momentul 15 august 1971.
Punctul de plecare a fost nerabdarea. Familia americana nu mai avea timp pentru modelul traditional. Nu mai avea timp sa plece "de la lingura" si sa tot adune pana la varsta pensionarii. Asa s-a nascut un nou model al visului american: bunastarea obtinuta dintr-o data. Un vis realizabil. Imaginatia americana, dupa ce a gasit metoda (totul dintr-o data) a descoperit si solutia: credite pentru case, credite pentru nenumarate nevoi personale, credite pentru consum.
Nerabdarea nu s-a impletit cu iluzionarea. Ci cu rationalitatea. Fata monedei era stralucitoare: confortul specific secolului XX. Au privit insa imediat si reversul monedei. Daca bancile crediteaza tot, casa, mobila, aparatura electrocasnica, aparatura electronica, automobil, inseamna ca totul e al bancii. Banca e proprietarul. Familia creditata beneficiaza de confortul platit de banca in mod conditionat. Prima conditie: sa castige bine si sa-si plateasca lunar rata plus dobanda. Iar ca sa castige trebuie sa munceasca. Asa ca nu doar familia iese in castig, ci si societatea. Caci traiul confortabil e platit cu munca performanta in folosul societatii.
De la democratizarea investitiilor si democratizarea imprumuturilor, americanii au ajuns in mod firesc la democratizarea bunastarii. Visul american nu se nascuse insa ca un simplu vis. Ci ca un torent de energie. Interesant este ca oamenii de pe alte meleaguri, ajunsi in America, erau luati de val si ajungeau sa-si imagineze proiecte la care nu s-ar fi gandit niciodata in tarile lor. Acest torent de energie a produs bani. Tot mai multi bani. Voi incerca sa analizez, in episoadele urmatoare, cum a fost acumulat atata banet. Si cum de a reusit actuala criza sa ne duca intr-o noua realitate, cu bani putini si scumpi.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
