• Leu / EUR4.9430
  • Leu / GBP5.7237
  • Leu / USD4.7005
Politică

Antonescu despre Ungureanu: Nu cumva se va întoarce supărat acolo pe unii, la SIE?

Antonescu despre Ungureanu: Nu cumva se va întoarce supărat acolo pe unii, la SIE?

Autor: Liviu Dadacus - Mediafax

08.02.2012, 15:31 538

Preşedintele PNL Crin Antonescu şi-a nuanţat, miercuri, opinia faţă de o eventuală întâlnire oficială a liderilor USL cu premierul desemnat Mihai Răzvan Ungureanu, el precizând că va discuta acest lucru cu colegii săi din partid şi că există posibilitatea să o accepte sau să nu o accepte.

Întrebat dacă va accepta o întâlnire cu premierul desemnat Mihai Răzvan Ungureanu, în cazul în care acesta va trimite opoziţiei o invitaţie oficială, Antonescu a răspuns: "O să discut cu coelgii mei din partid. Putem să o acceptăm, putem să nu o acceptăm".

"Nu are vreo altă semnificaţie. Şi chiar dacă am accepta-o, pentru că, în fond, e normal să discutăm, nu modifică cu nimic aprecierile pe care le facem aici şi care nu au de-a face cu persoana privată Mihai Răzvan Ungureanu. Putea să fie aceeaşi situaţie dacă era desemnat George Maior, putea să fie oricine", a adăugat Antonescu.

Liderul PNL a spus că ar fi fost de un minim bun simţ ca Mihai Răzvan Ungureanu să demisioneze din fruntea SIE înainte de a întreprinde consultări pentru formarea unui Guvern.

"Vorbim despre şeful unui Serviciu de informaţii în funcţiune. Acuma sper să nu mi se dea explicaţia că e vorba totuşi de cariera omului. Văd că nimeni nu mai ţine cont, domnul Boc nici nu mai ştie unde lucra. Nu-i normal. Măcar o demisie înainte de a purcede la aceste consultări şi la această construcţie politică ar fi fost de un minim bun simţ. Imaginaţi-vă totuşi care e condiţia de independenţă şi non-partizanat politic a unui şef de serviciu care încearcă să facă Guvern şi - nu ştiu - poate cade mâine. Nu cumva se întoarce supărat acolo pe unii, aşa, în principiu, la serviciu, la SIE? Nu e normal", a spus Antonescu.

Liderul PNL declara, luni, că opoziţia nu va merge la întâlniri cu Mihai Răzvan Ungureanu.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9430
Diferență: -0,0546
Ieri: 4.9457
Azi: 4.7005
Diferență: 0,6208
Ieri: 4.6715
Azi: 5.7237
Diferență: -0,0367
Ieri: 5.7258
Azi: 4.9319
Diferență: 0,793
Ieri: 4.8931