Politică

Băsescu: Modificările la Codul penal, dramatice, dărămă 10 ani de muncă a instituţiilor anticorupţie

Băsescu: Modificările la Codul penal, dramatice,...

Autor: Valentina Postelnicu, Adelina Dragomir

10.12.2013, 19:02 646

"Efectele modificărilor introduse azi sunt dezastruoase din punct de vedere al credibilităţii României", a menţionat şeful statului, în conferinţa de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

"Cred că asăzi Parlamentul a greşit fundamental şi a compromis România", a mai spus el.

Traian Băsescu a adăugat că a văzut punerea preşedintelui României în categoria de "nefuncţionari publici" şi o tratează "ca pe o chestiune ironică".

"Dar un preşedinte, prin definiţie, e un înalt funcţionar, ales, care e la dispoziţia serviciului public pe care îl are. Un senator sau deputat e parte a unei puteri în stat. Puterea legislativă nu e un butic, este o instituţie fundamentală a statului ronmân, care e formată din senatori şi deputaţi, care la rândul lor sunt părticică din acea instituţie publică. Nu putem confunda Parlamentul, Preşedinţia cu un butic din Gara de Nord", a mai spus Băsescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO