Politică

Băsescu: Nu vom avea sistem sanitar performant fără accesul sectorului privat la fondul de sănătate

Băsescu: Nu vom avea sistem sanitar performant fără accesul sectorului privat la fondul de sănătate

Autor: Marius Fratila - Mediafax

06.05.2012, 17:35 123

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că legea sănătăţii ar trebui să rămână o prioritate, iar convingerea sa este că sistemul sanitar din România nu va fi unul performant până când sectorul privat al sistemului nu va avea acces la finanţare prin fondul de sănătate.

"Rămâne o prioritate legea sănătăţii şi, chiar dacă supăr pe cineva, credinţa mea este că, până când la finanţarea sistemului de sănătate nu va avea acces şi sectorul privat, noi nu vom avea un sistem de sănătate performant, mai ales privind la perspectiva următorilor cinci-şase ani, să spunem, îmi este greu să întrevăd o creştere a veniturilor bugetului care să ne permită să asigurăm o bună calitate a serviciului medical către populaţie fără implicarea sectorului privat", a spus şeful statului, duminică, în declaraţia de presă de la Palatul Cotroceni, după întrevederea cu delegaţia comună a FMI, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene.

El a precizat că subiectul noii legi a sănătăţii nu a fost însă abordat în discuţia cu delegaţia condusă de Jeffrey Franks.

De asemenea, şeful statului a argumentat că această reformare a accesului la finanţare în sistemul de sănătate este necesară pentru ca românii să se poată asigura suplimentar în România, pentru servicii medicale mai performante.

"Şi ca să mă înţelegeţi mai bine, spre exemplu eu am o asigurare; ca om care circulă mult în lume, nu am avut unde să o fac în România şi am o asigurare BUPA, pe care a trebuit s-o plătesc unei case de sănătate de undeva din Europa, ca să pot avea acces la servicii de sănătate oriunde în Europa. Gândiţi-vă la cât de mult circulă românii. Nu putem să rămânem într-un sistem de stat ancrasat, care, probabil, când va anunţa pachetul minim de servicii, vom constata că în Germania sau în Franţa un român este vulnerabil. Deci vreau să pot să mă asigur suplimentar cu banii mei, aici, în România. Vreau să ştiu că există o salvare în orice comună, să aibă şanse la acces la urgenţă imediat şi cel din mediul rural, ca şi cel din Bucureşti. Mă rog, sunt multe de discutat. Dar cam atât", a mai spus Băsescu.

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO