Politică

Ciuvica: Stolojan a beneficiat de inlesniri la plata datoriilor

09.05.2006, 00:00 18

Presedintele GIP, Mugur Ciuvica, l-a acuzat, ieri, pe Theodor Stolojan ca a acceptat inlesniri la plata datoriilor catre stat pentru o firma a familiei sale, cu toate ca, in declaratiile sale politice, fostul lider PNL sustinea ca acordarea de reesalonari incurajeaza coruptia. Ciuvica precizeaza intr-un comunicat ca, in vreme ce politicianul Theodor Stolojan declara razboi "practicilor clientelare" de reesalonare si stergere a datoriilor, omul de afaceri Theodor Stolojan beneficia de inlesniri la plata datoriilor din partea guvernarii PSD. Theodor Stolojan declara la 26 septembrie 2004, cu cateva zile inainte de a se retrage din cursa prezidentiala, ca "pentru a pune capat flagelului coruptiei este necesara, in primul rand, eliminarea din legislatie a tuturor prevederilor care incurajeaza coruptia, cum ar fi acordarea de reesalonari, anulari si scutiri de impozite si taxe", aminteste Mugur Ciuvica in comunicat. El precizeaza, invocand informatii primite de la ANAF, ca la 27 august 2002, Pavcrib Clabucet Sosire SRL semna cu Ministerul Finantelor Publice o conventie in baza careia firma familiei Stolojan primea inlesniri pentru plata unei datorii restante la stat de 392.800.000 de lei vechi. "Inlesnirile primite de firma sunt cu atat mai jenante cu cat suma pentru care au fost primite nu este foarte mare (aproximativ 10.000 de euro la cursul de la acea data)", considera Ciuvica. In replica, Stolojan a afirmat ca Ciuvica incurca cu buna stiinta borcanele nefacand diferenta intre buna si reaua credinta cand vine vorba de modul in care se acorda reesalonari pentru plata datoriilor firmelor catre stat. "Domnul Ciuvica amesteca cu buna stiinta borcanele. Eu am fost intotdeauna impotriva celor care au folosit cu buna stiinta mita, coruptia pentru a obtine amanari, reesalonari sau chiar stergeri de datorii", a spus Stolojan El a precizat ca nu s-a referit, in declaratiile sale, la firme care au probleme temporare de lichiditati si care folosesc cadrul legal existent pentru a obtine o reesalonare pe baza unui contract, platind dobanzi sau alte taxe comisioane si penalitati, situatie care exista in orice economie de piata. El a mentionat ca nu este implicat in gestiunea firmei Pavcrib Clabucet Sosire SRL. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO