Istoria, ca şi ţara, au păstrat amintirea zilei de 23 August. Nu mai puţin oamenii, care au trăit-o - unii cu mândrie, alţii din obligaţie, mulţi, cu emoţie. După 25 de ani, i-am căutat pe oamenii de atunci, de la defilări. I-am căutat în piaţă la 23 August şi în uzinele 23 August, i-am căutat în cartierele muncitoreşti şi în comunele limitrofe Capitalei. Ce am găsit - of! - vedeţi în reportajul de mai jos, un fel de making-of al celor câteva minute de înregistrare video pe care puteţi să le urmăriţi în continuare:
Vara, odată cu începutul celei de-a treia decade a lunii august, resimt încă o vagă emoţie a sărbătorii. O mulţime de imagini îmi vin în minte, legate de fosta zi naţională.
De la baloane colorate şi trandafiri de plastic, la cârca părinţilor, vuietul cuvintelor neînţelese şi „scârţâitoarea” pancartelor şi a „vignetelor” decupate pe contur - „23 AUGUST”; apoi, mai târziu, de ţinuta sportivă, de pasul de defilare şi de „pinacoteca” legendarelor „plăcuţe”, ridicate şi coborâte la tribuna a doua a „Stadionului 23 August”.
