• Leu / EUR4.9448
  • Leu / GBP5.7408
  • Leu / USD4.7348
Politică

Dan Barna: Acordul politic pe care îl vom semna cu PNL este o anexă la programul de guvernare

Dan Barna: Acordul politic pe care îl vom semna cu PNL este o anexă la programul de guvernare

Autor: Cosmin Pirv, Mediafax

25.10.2019, 11:50 76

Candidatul USR-Plus la alegerile prezidenţiale din luna noiembrie, Dan Barna, a declarat, vineri, la Zalău, că prevederile acordului politic pe care USR îl va semna cu PNL şi cu premierul desemnat este parte a programului de guvernare depus în Parlament.

Candidatul USR-Plus la alegerile prezidenţiale, Dan Barna, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Zalău, că USR nu renunţă la principiile agreate în cadrul discuţiei cu premierul desemnat Ludovic Orban.

„Am văzut şi programul de guvernare, şi lista miniştrilor, voi discuta zilele următoare cu membrii USR şi cu colegii noştri. Asupra listei miniştrilor este decizia premierului, în ceea ce priveşte programul de guvernare vreau să fiu foarte clar: USR nu renunţă la principiile şi obiectivele pe care le-a agreat de altfel în discuţia cu premierul desemnat. Acordul politic pe care USR îl va semna cu PNL şi premierul desemnat este o anexă a programului de guvernare deja depus în Parlament şi toate obiectivele de acolo, înţelegem şi vom fi foarte fermi, şi îi vom solicita premierului desemnat în momentul în care va obţine învestitura să fie şi ele parte a acestui program asumat de către guvern”, a spus Dan Barna.

Potrivit acestuia, una dintre prevederile acordului politic presupune alegerea primarilor în două tururi.

„Deci prevederile acordului politic, primari în două tururi, legile Justiţiei şi celelalte, sunt obiective ale guvernului, din punctul nostru de vedere, tocmai în baza acordului pe care îl vom semna”, a mai spus Dan Barna la Zalău.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9448
Diferență: -0,0263
Ieri: 4.9461
Azi: 4.7348
Diferență: 0,1311
Ieri: 4.7286
Azi: 5.7408
Diferență: 0,5605
Ieri: 5.7088
Azi: 4.9342
Diferență: 0,0629
Ieri: 4.9311