Politică

Dăncilă: De ziua mea îmi doresc sănătate şi să fim respectaţi

Dăncilă: De ziua mea îmi doresc sănătate şi să fim...

Autor: Departamentul Politic

16.12.2018, 17:57 51

Premierul Viorica Dăncilă, care împlineşte duminică 55 de ani, a declarat în şedinţa Consiliului Naţional PSD că îşi doreşte de ziua ei sănătate şi ca România să fie respectată şi să nu mai accepte ceea ce i se impune, fără a avea propria opinie.

"Îmi doresc sănătate pentru că putere am, mi-o daţi dumneavoastră. Îmi doresc ca România să fie respectată. În calitate de premier am să cer pentru ţara mea să fie tratată cu demnitate, să fie respectată şi să nu se mai întâmple să acceptăm ceea ce ni se impune fără a avea propria opinie, să acceptăm să fim criticaţi când ştim că nu merităm acest lucru, să acceptăm să fim sancţionaţi numai pentru că suntem o ţară din estul Europei. Sunt un pro-european convins, dar asta nu mă împiedică să cer respectul pentru ţara mea. În cele 6 luni de preşedinţie a Consiliului UE mă gândesc că în spatele meu vă aflaţi dumneavoastră", a spus premierul Viorica Dăncilă.

Premierul Viorica Dăncilă împlineşte duminică 55 de ani.

De altfel, rând pe rând, cei care au luat cuvântul i-au adresat urâri în şedinţa Consiliului Naţional PSD, care se desfăşoară duminică la Palatul Parlamentului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO