• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8325
  • Leu / USD4.6725
Politică

Dezbaterea indirectă între Ponta şi Iohannis: ce au răspuns cei doi candidaţi la preşedinţie la întrebările puse de Ziarul Financiar

Dezbaterea indirectă între Ponta şi Iohannis: ce au răspuns cei doi candidaţi la preşedinţie la întrebările puse de Ziarul Financiar
10.11.2014, 18:43 21281

1. Veti mentine cota unica la 16%?

Citeşte şi:

De câte ori a ieşit preşedinte candidatul aflat pe locul doi după primul tur de scrutin şi care a fost cea mai mare diferenţă recuperată

Citeşte programele prezidenţiale ale lui Klaus Iohannis şi Victor Ponta. Ce promit pentru economie, educaţie sau sănătate

Klaus Iohannis:

În mod clar sunt susţinătorul ferm al menţinerii cotei unice. Şi nu doar atât. La aceste alegeri prezidenţiale se dă şi o bătălie pentru cota unică de 16%. Introducerea ei a fost o măsură care a schimbat semnificativ mersul economiei româneşti, poate cea mai importantă în acest sens în ultimele decenii. Dar în condiţiile în care PSD va avea toate instrumentele puterii este limpede că va merge spre o cotă progresivă de impozitare.

 

Am văzut şi chiar am fost surpins că şi domnul Tăriceanu s-a arătat dispus să renunţe la cota unică. Mă întreb cum va explica dânsul electoratului său, celor care l-au susţinut poate tocmai pentru că au crezut în cota unică, abandoarea acesteia şi cum se va face purtătorul de cuvânt al creşterilor de taxe pentru domnul Victor Ponta.

În perioada 2013 -2014 premierul Ponta a încercat de 6 ori să facă schimbări majore în fiscalitate, dar PNL s-a opus inclusiv cu ameninţarea de a ieşi de la guvernare.

Pe fond, sunt din ce în ce mai îngrijorat de perspectivele economice ale anului 2015. Victor Ponta a cheltuit foarte mulţi bani publici în această campanie şi a făcut promisiuni pentru anul viitor la fel de multe. Nu ne-a spus însă de unde ia banii. Iar faptul că refuză să vină cu un buget este şi ilegal şi periculos pentru economie. La cum arată lucrurile azi, în 2015 ne aşteaptă creşteri de taxe şi impozite. Nu o spun eu, ci este avertismentul Comisiei Europene.

Eu cred că România are nevoie de relaxare fiscală şi de un ansamblu de măsuri economice care să redinamizeze economia, să încurajeze investitorii, să ofere un cadru predictibil şi stabil.

În acest sens nu este necesară doar menţinerea competitivităţii fiscale la nivel de cotă unică, dar este necesară şi reducerea TVA-ului la 19% (22 de alte ţări europene au un TVA mai mic decât România) şi simplificarea sistemului fiscal. Timpul pierdut de cetăţeni şi companii pentru a satisface sarcinile fiscale este printre cele mai mari din lume.

Victor Ponta:

Cota unica nu se modifica. Masurile de relaxare fiscala adoptate deja – reducerea CAS cu 5 puncte procentuale, scutirea de impozit pe profitul reinvestit, reducerea TVA la paine s.a vor fi continuate in 2015 si 2016 cu reducerea TVA generala, extinderea reducerii TVA la carne si legume si fructe, facilitati fiscale acordate persoanelor ce lucreaza in cercetare dezvoltare s.a. De la anul impozitul pe constructiile speciale va fi redus de la 1,5% la 1%.

 2. Veţi majora salariile profesorilor si ale medicilor? 

Klaus Iohannis:

Cu siguranţă îmi doresc acest lucru şi vreau să construim o Românie prosperă, în care performanţa este răsplătită, iar prioritatea pentru educaţie şi sănătate se reflectă şi într-o creştere a finanţării şi a salariilor în domeniu.

În primul rând este însă nevoie de o schimbare de sistem şi de abordare. Trebuie regândit sistemul de salarizare, şi în ceea ce îi priveşte pe medici şi personalul medical şi în ceea ce îi priveşte pe profesori. Va trebui să avem o dezbatere dacă folosim aceeaşi grilă de salarizare unică şi pentru medici şi pentru profesori şi pentru funcţionarii din aparatul de stat sau construim sisteme diferite, care în cazul medicilor şi profesorilor să ţină cont de specificul acestor activităţi şi să încurajeze performanţa.

Aici avem nevoie de soluţii mai curajoase un pic, nu doar de promisiuni că vor creşte salariile şi mai ales nu doar de promisiuni în campanie electorală. În aceste două sisteme este nevoie de un anumit tip de flexibilitate, în funcţie de performanţă. De pildă, am putea găsi o modalitate de a stimula un profesor care are olimpici internaţionali şi un procent mare de promovabilitate la bacalaureat în raport cu unul care nu are nici una nici alta. În cazul medicilor, sunt criterii care pot fi găsite: cantitatea şi calitatea actului profesional, dacă este solicitat la un număr de operaţii mai dificile, dacă are un prestigiu profesional recunoscut.

Menţinerea egalitarismului în aceste sisteme nu poate încuraja performanţa, dar pe aceste teme este o dezbatere de organizat. Nu preşedintele decide politicile, dar eu ca preşedinte voi iniţia şi media aceste dezbateri.

Este umilitoare promisiunea aruncata in campanie de catre Premierul Ponta de a creste cu doar 100 de lei brut salariul medicilor incepand cu 1 ianuarie 2015. Este ca pe vremea lui Ceauşescu, mai dăm ceva, nu de această atitudine au nevoie medicii şi profesorii.

Victor Ponta:

Actualul Guvern este cel care a facut, dupa ani de zile, primele majorari de venituri pentru medici si pentru cadrele didactice. Prin urmare, nu discutam de promisiuni, ci de certitudini. Exista perspectiva pentru a creste salariile in sistemul bugetar, in 2015.

Salariile medicilor vor creste din ianuarie cu inca 100 de RON.

Exista si alte solutii, pe care deja le aplicam, pentru cresterea veniturilor. Spre exemplu, sumele de bani care se acorda profesorilor. Profesorii primesc 150 de euro, in programul privind dezvoltarea carierei didactice.  Sunt minimum 250.000 de cadre didactice din invatamantul preuniversitar si minimum 40.000 profesori din mediul universitar beneficiari ai acestei masuri.

 

3. Veti schimba Constitutia pentru a da puteri mai mari presedintelui?

Klaus Iohannis:

Voi cere reluarea procesului de revizuire a Constituţiei, de modernizare a ei, nu pentru a da puteri mai mari preşedintelui, ci pentru a clarifica nişte aspecte.

În primul rând, doresc deschiderea subiectului cu privire la imunitatea celor aleşi în funcţii de demnitate publică. Am afirmat că doresc să renunţ la imunitate. Nu cred că Preşedintele trebuie să se bucure de o imunitate specială. Această regulă trebuie discutată şi pentru parlamentari, ei trebuie protejaţi exclusiv în ceea ce priveşte opiniile şi declaraţiile politice, nu cercetarea penală.

În raport cu atribuţiile preşedintelui, nu cred că litera Constituţiei este problema, ci respectarea spiritului ei. Am spus şi repet: eu vreau să conectez Preşedintele României cu spiritul Constituţiei. Preşedintele trebuie să medieze conflictele între puterile statului, dar mai ales conflictele dintre stat şi cetăţeni. Prin rolul său constituţional şi simbolic, Preşedintele trebuie să fie un etalon de seriozitate, responsabilitate şi conduită publică.

Victor Ponta:

Constitutia nu trebuie sa dea atributii mai multe sau sa dea mai multa putere unei autoritati publice in detrimentul alteia. Dimpotriva, in actuala Constitutiei a Romaniei este nevoie de o reechiibrare a puterilor, astfel incat sa fie evitate crizele politice. Avem nevoie de o Constitutie cat mai clarain acest sens, pentru a nu mai avea parte de abuzuri ale celor care ignora total spiritul Legii fundamentale.

Spre exemplu, sa nu mai avem un presedinte care saincerce impunerea unui prim-ministru in fata unei majoritati parlamentare.

 

4. Veti face un centru unic de achizitii pentru industria serviciilor IT&C?

Klaus Iohannis:

Domeniul IT&C este un domeniu strategic pentru economia României, printre puţinele unde avem performanţă. Totuşi, am văzut în ultima perioadă că pericolul corupţiei la cel mai înalt nivel pândeşte peste tot. Dosarele de corupţie care au apărut în ultima vreme,în care sunt implicate firme mari din domeniu şi nume grele din politică arată că este necesară o modificare a legislaţiei privind achiziţiile publice.

Soluţiile, însă pot fi mai multe, nu doar realizarea unui centru unic de achiziţii pentru industria serviciilor IT&C. Trebuie să fim atenţi să nu transformăm fără să vrem o soluţie într-o problemă.

Victor Ponta:

Consideram domeniul IT&C ca fiind strategic, un cluster de competitivitate. Este obligatoriu sa fie luata in calcul orice solutie care poate impiedica actele de coruptie in achizitiile publice, indiferent ca este vorba de achizitii de echipamente IT sau de pixuri. Orice solutie care confera transparenta decizionala marita, mediu concurential si reducere de costuri pentru buget este luata in calcul.

 

5. Veti majora pensiile?

Klaus Iohannis:

Tema aceasta a fost foarte sensibilă în această campanie, din cauza minciunilor grosolane şi a fluturaşilor otrăviţi pe care PSD i-a răspândit prin ţară. Au speriat din raţiuni electorale pensionarii minţind că eu voi tăia pensiile. Mi se pare inadmisibil să te foloseşti de necazul oamenilor şi de problemele lor în felul acesta în campanie.

Eu nu numai că nu voi tăia pensii, ci proiectul meu pentru România va face posibil un nivel de prosperitate şi dezvoltare care să permită creşteri de pensii.Voi fi garantul că drepturile pensionarilor sunt respectate şi că incompetenţa guvernanţilor nu se răsfrânge asupra lor.

Cresterea sustenabila a pensiilor va fi posibila prin dezvoltarea economiei si prin regandirea sistemului de pensii.Este important de mentionat ca venitul disponibil al pensionarilor a scazut in ultimii 2 ani prin impactul pe care l-au avut cresterile de taxe si impozite.

Victor Ponta:

Raspuns DA. Aceasta guvernare este prima care a indexat pensiile peste rata inflatiei, dupa ani de zile in care masura indexarii a fost inghetatasi dupa ce s-a incercat chiar taierea pensiilor. Aceasta guvernare este cea care a dat inapoi pensionarilor banii retinuti ilegal de catre guvernul PDL, la plata CASS.

Pentru anul viitor exista premisele unei cresteri a pensiilor de cel putin 5%.

Lumea trebuie sa inteleaga un lucru – pensia este un drept, nu o favoare care se face unor milioane de romani care au muncit pentru Romania.

 

6. Ce program de privatizari listari la bursa de la Bucuresti aveti?

Klaus Iohannis:

Bursa este un barometru sensibil al economiei. Arată starea de sănătate a marilor afaceri. Cred că trebuie investit în Bursă pentru a deveni competitivă la nivel regional. Pierdem mult în faţa burselor din Polonia, Ungaria, Cehia. Trebuie să fim mai dinamici şi să avem mai mult curaj pentru a accepta piaţa de capital ca actor esenţial în economia românească, nu doar ca slogan, ci ca o realitate.

Însă preşedintele nu poate să aibă un program al său de privatizări pentru economia românească. Cine spune că va privatiza cutare sau cutare întreprindere, de fapt confundă atribuţiile preşedintelui cu cele ale guvernului. Însă, ca viziune economică, susţin o abordare fermă de deschidere către piaţă, către capitalul privat, străin şi românesc, atât cât este el.

Deocamdată, remarcăm eşecurile majore pe care actualul guvern le-a înregistrat în materie de privatizări. Cazul Oltchim a fost mai degrabă un joc politic decât o politică de privatizare, un joc nefast pentru miile de familii care depind de soarta combinatului. Apoi, privatizarea CFR Marfă a arătat, de asemenea, incapacitatea guvernului de a şi face ceea ce pretinde că vrea.

Este clar că economia noastră suferă din lipsă de disciplină financiară şi guvernanţă corporatistă. De exemplu, sectorul companiilor de stat avea în 2013 arierate de peste 3,5% din PIB, iar datoriile restante către bugetul general consolidat erau peste 11 miliarde lei în decembrie 2013. De aici ar trebui început, prin introducerea de rigoare şi disciplină, inclusiv prin privatizare, în sectorul întreprinderilor de stat.

Nu se pot instraina active ale statului roman pana cand nu se realizeaza o restructurare prealabila si o evaluare profesionistă.

Victor Ponta:

Daca 2013 si 2014 au fost ani de dezvoltare pentru Bursa de Valori Bucuresti, imi doresc foarte mult ca 2015 si 2016 sa continue, iar implicarea Guvernului, fie pe partea legislativa, fie pe partea decizionala de listare a companiilor care inca se afla in portofoliul Guvernului, sa sprijine dezvoltarea pietei de capital. Am inregistrat succes pe listarea Electrica si Romgaz. Urmeaza IPO uri la Hidroelectrica si Complexul Energetic Oltenia in 2015. 

Pe termen lung, trecerea la o piata lichida se poate face prin listari de companii private mari. Intrarea pe bursa a companiilor de stat este o conditie necesara, dar nu suficienta pentru a avea o piata relevanta, de anvergura.

7. In ce tara veti face prima vizita in calitate de presedinte?

Klaus Iohannis:

În primul rând trebuie să vedem dacă există un calendar de deplasări care ţin de angajamentele externe ale României şi care trebuie onorat. Dar cred că prima destinaţie trebuie să fie Bruxelles, pentru că România este membru al Uniunii Europene.

A doua destinaţie va fi în mod cert Chişinăul.

Victor Ponta:

Prima vizita va fi in Republica Moldova, pentru ca principalul obiectiv in calitate de presedinte, in ceea ce priveste relatia cu Republica Moldova, va fi intarirea sprijinului pentru ca cei de peste Prut sa intre in UE in 2019.

 

8. Cum veti sustine initiativele antreprenoriale si afacerile mici de familie?

Klaus Iohannis:

Prin reduceri de taxe, inclusiv TVA, prin eliminarea unor dări deja existente şi o legislaţie mai permisivă pentru înfiinţarea companiilor, PFA-urilor şi a PFI-urilor.

Totodată, sunt foarte mulţi bani europeni care pot fi investiţi în proiecte naţionale şi locale în domeniul antreprenoriatului. Evident, nu au fost şi nici nu sunt folosiţi aceşti bani.

Eu cred că în mediul rural trebuie să gândim o strategie serioasă şi inteligentă de promovare a antreprenoriatului, în special în domeniile turism, agricultură şi produse bio.

Aşa cum a publicat, de altfel, chiar Ziarul Financiar, pe primele 3 trimestre din 2014, înfiinţarea de firme se situează la cel mai mic nivel din ultimii 7 ani. Pe primele 3 trimestre din 2014 s-au înregistrat doar 79 de mii de societăţii, comparativcuaceeaşiperioadădin 2013 cânds-auînregistrat peste 100 de mii. Aşadar, niciînprivinţaantreprenoriatuluiperspectivele nu sunttocmaifericite.

Victor Ponta:

Actualul Guvern a sprijinit antreprenoriatul si IMM-urile. Recent a fost lansata schema de ajutor pentru IMM-uri si companii, asta dincolo de toate masurile luate in ultimii doi ani: Am adoptat reducerea CAS la angajator cu 5 puncte procentuale; Am eliminat si comasat cca. 100 de taxe si tarife nefiscale / parafiscale; Am scutit integral companiile de la plata impozitului pentru profitul reinvestit; Am introdus plata TVA la incasare pentru firmele cu cifra de afaceri mai mica de 500.000 de euro; Am introdus Programul de garantare a creditelor pentru IMM-uri si programe de stimulare a tinerilor intreprinzatori: „Programul Start”, „Tineri Intreprinzatori”, „Stimularea Femeilor Manager”, „Programul de dezvoltare pentru IMM-uri”.

Vom stimula in continuare aceste tipuri de afaceri prin reducerea birocratiei, a numarului de taxe si impozite, un regim fiscal predictibil si prin diverse programe finantate din fonduri europene – facilitati pentru crearea de start up uri, suportarea unei parti din cheltuielile salariale, scheme de ajutor de stat pentru crearea de locuri de munca si retehnologizare.

Imbunatatirea accesului la finantare pentru acest tip de afaceri prin up datarea schemelor de garantare/contragarantare si a schemelor de minimis.

 

9. Cand vor comunica bazele de date ale institutiilor pentru scaderea birocratiei?

Klaus Iohannis:

Aceasta este o chestiune care ţine de organizarea guvernamentală, nu de rolul preşedintelui. Eu pot doar să vă spun că îmi doresc ca în ţara mea, indiferent dacă vorbim de un om de afaceri, bugetar, pensionar, să poţi primi informaţii complete şi eficiente de la orice instituţie publică. Nu este normal ca un om să se plimbe prin şapte birouri şi pe la trei adrese diferite ca să rezolve o problemă administrativă măruntă. Această situaţie nu mai ţine de chestiuni tehnice sau politice, ci de respectul faţă de cetăţeni.

Victor Ponta:

Exista de mai mult timp, inter institutional, o preocupare serioasa pentru a unifica aceste baze de date. Nu e rea-credinta nicaieri, este nevoie de corectarea acestor inadvertente. De exemplu, din 2015 la INS va fi functionala baza de date care sa poata interconecta sursele de date administrative privind populatia. 

 

10. Cand veti confisca toate averile ilegale, iar ANAF va deveni noul DNA?

Klaus Iohannis:

Nu aş amesteca lucrurile aici. ANAF nu va fi niciodată noul DNA. Face parte din puterea executivă şi nu este o autoritate în cadrul puterii judecătoreşti.

Totuşi, ce îmi doresc eu este ca ANAF să fie scos de sub influenţa politică a unui partid sau altul, a unui politician sau altul, în funcţie de cine ajunge la putere.

ANAF are o misiune foarte grea şi doar un ANAF necontrolat politic poate să o realizeze: să distrugă fenomenul de evaziune fiscală din România, prin care bugetul de stat pierde enorm, bani pe care i-ar fi putut utiliza pentru a mări venituri şi a face investiţii în viitorul nostru.

După datele oficiale, evaziunea fiscală se ridică la peste 16% din PIB, ceea ce înseamnă peste 100 miliarde lei. Dacă în următorii 1-2 ani s-ar putea anihila marea evaziune fiscală, care afectează domenii şi pieţe binecunoscute, atunci bugetul va avea bani si pentru reducerea impozitelor, dar şi pentru finantarea decentă a sistemelor publice.

În ceea ce priveşte confiscarea averilor ilegale, este bine că avem o Lege care reglementează confiscarea extinsă a averilor pentru anumite infracţiuni. Acum e o problemă de aplicare a legii, să vedem că ea produce efecte cu adevărat.

Victor Ponta:

Justitia din Romania este independenta. ANAF nu poate aplica decat decizii ale Justitiei. ANAF-ul actual este cel care a inceput sa faca acest lucru. Averile ilegale vor fi toate confiscate, cand Justitia se va pronunta in toate cazurile in care este sesizata.

Problema nu este nici a presedintelui, nici a ANAF, ci a Justitiei care trebuie sa faca anchete si sa ia decizii.

 

11. Veti face un audit al privatizarilor in Romania?

Klaus Iohannis:

Nu este atributul meu ca Preşedinte şi  nici nu am instrumente pentru a face acest lucru. Pot însă solicita Guvernului şi Parlamentului să demareze un asemenea proces, cu insistenţă asupra verificării respectării condiţiilor de post-privatizare. Acolo sunt, din punctul meu de vedere, principalele probleme.

Victor Ponta:

Cu siguranta se pot verifica privatizarile ratate, atunci cand active au fost vandute pe nimic sau unor sarlatani, care au trimis fabrici la fier vechi sau care au falimentat companii. Sa nu demonizam insa procesul de privatizare.

 

12. Ce planuri aveti pentru „repatrierea“ romanilor care au plecat la munca in strainatate? 

Klaus Iohannis:

România pe care vreau eu s-o construiesc este o Românie a prosperităţii şi respectului, care oferă oportunităţi şi şanse de viitor. Atunci când economia României va fi una dinamică, care stimulează iniţiativa pentru a crea locuri de muncă, românii nu vor mai fi nevoiţi să plece în străinătate din lipsă de opţiuni. Semnalul cel mai puternic pe care îl putem da românilor plecaţi în afară este acela că lucrurile începe să se facă bine şi în România. Dar pentru aceasta este nevoie de o schimbare totală de abordare, de o schimbare a modului în care s-a făcut politică şi s-a guvernat în această ţară.

Victor Ponta:

S-a decis eliminarea taxelor consulare pentru declararea copiilor nascuti in strainatate in primele sase luni de la nastere si ne gandim si la alte masuri in acest sens.

S-a decis extinderea programului "Prima Casa" pentru cetatenii romani din strainatate. Aceasta a fost gandita ca pe o masura de sprijin pentru cei care, dupa ce au muncit cinstit in alte tari, vor sa revina acasa si au nevoie de un sprijin pentru a-si face un rost aici sau pentru a-si ajuta familia.

Pentru tinerii care studiazain strainatate, si care vor sa revina in Romania si sa-si cladeasca aici o cariera, Guvernul are in plan preluarea initiativelor SMART Diaspora, care inseamna asigurarea accesului la concursurile din administratia publica romaneasca sau reduceri fiscale la revenirea in tara.

Romanii din diaspora vor putea accesa fonduri europene prin POSDRU, pentru a invata meserii cautate pe piata externa si pentru a-si deschide afaceri, cu puncte de lucru in strainatate, conditia fiind ca sediile firmelor sa fie in Romania.

Gandim o schema de finantare pentru comunitatile de romani din strainatate – o axa de finantare din POSDRU pentru a facilita gasirea unui loc de munca de catre acestia.

13. Cum veti incuraja natalitatea astfel incat Romania sa aiba un spor natural pozitiv?

Klaus Iohannis:

În programul meu, România lucrului bine făcut, am abordat în mod special problema demografică, pe care cu toţii o cunoaştem, dar în legătură cu care nu a existat niciodată o dezbatere serioasă din care să rezulte soluţii. Sunt state în lume, Franţa de exemplu, care s-au confruntat cu această problemă şi printr-un efort constant şi prin politici pe termen lung au reuşit să o rezolve. Aşadar, cred că este nevoie de un complex de politici care ţin de educaţie, de sănătate, de zona socială, dar şi politici economice prin care să răspundem acestei provocări. Avem nevoie de o economie competitivă, de o îmbunătăţire a stării de sănătate a populaţiei, de o educaţie care să ofere şanse de viitor, de un sistem de pensii sustenabil dacă vrem să răspundem eficient acestei provocări. Până la urmă depopularea României pe termen lung ar fi eşecul nostru ca ţară.

Există, sigur, şi măsuri concrete pe care le-am propus în programul meu şi pe care le voi supune dezbaterii publice, cu toţi actorii politici şi sociali. Mă refer, spre exemplu, la creşterea accesului la servicii de grădiniţă şi creşă, la creionarea unui sistem de deduceri personale pentru cei care realizează venituri în mod legal şi au copii în îngrijire, la o politică centrată pe copil şi pe viitorul lui, nu pe copil ca subiect de asistenţă socială.

Victor Ponta: 

Una dintre masurile aberante luate de Guvernul PDL a fost taierea indemnizatiilor pentru cresterea copilului. Actualul Guvern a redat parintilor acea diferenta care fusese taiata de Guvernul Boc, pentru a-i ajuta pe acestia in cresterea copiilor.

Pentru a reduce mortalitatea infantila am dotat si modernizat 7 maternitati. Am redeschis spitale inchise in perioada de austeritate si am utilat corespunzator gradinite si scoli.

Cresterile de venituri, masurile pentru crearea de locuri de munca vin sa ii stimuleze pe tineri sa aiba copii. La fel programe prin care acestia sunt ajutati sa isi achizitioneze locuinte spre exemple, cum este cazul Prima Casa.

Tinta este ca, pana in anul 2020, sa crestem trendul de la 1,3, cat este acum rata natalitatii, pana la 1,8. Practic, nivelul ratei de nastere, sau de fertilitate - cum se numeste in termeni tehnici - ca sa poata sa duca la o societate stabila din punctul de vedere al numarului de populatie.

 

14. Veti mentine reducerea CAS cu 5% la angajator? Daca da, cum veti acoperi deficitul bugetar creat in 2015?

Klaus Iohannis:

Reducerea CAS a fost una dintre măsurile fiscale pe care PNL le-a susţinut şi când s-a aflat la guvernare. PSD nu a dorit în mod real introducerea acestei măsuri, care putea fi pregătită încă din 2013. Dar a recurs la ea mai degrabă ca la o măsură electorală.

Problema este însă că în acest moment guvernul nu are nici măcar un draft de buget, nu ştim ce se va întâmpla cu această măsură, dacă ea va putea fi menţinută sau nu şi care este gândirea guvernului pentru 2015.

Victor Ponta:

Reducerea CAS va ramane in mod cert in vigoare la anul. Exista suficiente cai de finantare a deficitului, mai mari decat calculul strict contabil: 1,3 miliarde incasari in plus la CAS, CASS, impozit pe venit -  prin crearea de noi locuri de munca; 1,24 miliarde incasari la TVA, 4 miliarde RON in plus prin recuperarea a 10% din datoriile firmelor aflate in insolventa, 1,9 miliarde RON prin reducerea a 10% a evaziunii, dupa reducerea CAS. Vom imbunatati colectarea. Implementam deja un program de combatere a muncii la negru. Efectele de multiplicare ale reducerii CAS sunt incarcate de alte masuri de crestere a PIB potential: neimpozitarea profitului reinvestit si acordarea de facilitati fiscale investitiilor straine importante, pentru a stimula afacerile; facilitati fiscale la importul de tehnologie, pentru a creste productivitatea muncii; scheme de ajutor de stat pentru investitii majore si creare de locuri de munca; scheme de minimis pentru IMM-uri inovative; scheme de ajutor de stat si garantare a imprumuturilor pentru investitii in domeniile strategice definite de Guvern in Planul de Investitii strategice si Ocupare de locuri de munca; masuri pentru functionalizarea unui mediu concurential competitiv si proiecte pentru reducerea evaziunii si combaterea muncii la negru.

 

15. Ce masuri aveti pentru modernizarea mediului rural?

Klaus Iohannis:

Agricultura poate deveni un reper într-o Românie a lucrului bine făcut şi un motor de creştere economică. Pentru a ajunge aici trebuie să pornim de la a conştientiza potenţialul şi a face ca agricultorul, fermierul român să devină un pion important în arhitectura economiei româneşti.

Eu văd modernizarea agriculturii româneşti legată de mai multe direcţii. Una dintre ele este rezolvarea durabilă a problemei proprietăţii, consolidarea regimului de proprietate funciară. Aceasta presupune şi un cadru legislativ care să reglementeze piaţa funciară într-o formă coerentă, unitară şi simplificată, înseamnă şi finalizarea lucrărilor de cadastru. Un alt aspect esenţial îl reprezintă atragerea de investiţii. Cred că trebuiem să găsim soluţii pentru a sprijini, prin toate tipurile de instrumente – fiscale, legislative, financiare – atragerea de investiţii majore în agricultură, căci competitivitatea agriculturii trebuie să se bazeze pe capitalizare şi acces facil al agricultorilor la finanţare. Trebuie să ne uităm, de asemenea, la dezvoltarea unui sistem modern de irigaţii. Iar în această privinţă, este absolut necesară modernizarea infrastructurii de irigaţii din fonduri structurale în perioada 2014-2020.

La nivel european, avem nevoie să apărăm şi să promovăm interesele agriculturii româneşti. România poate deveni numărul 1 în UE în privinţa agriculturii ecologice. Acesta poate fi un obiectiv de ţară pe care să ni-l asumăm.

Victor Ponta:

Guvernarea a sprijinit agricultorii si pe cei din mediul rural nu doar la nivel declarativ, ci in mod real, cu bani. Guvernarile anterioare doar au vorbit despre sprijinul agriculturii, dar cand a venit vorba de fapte, au actionat exact invers, si au taiat din subventiile oferite fermierilor.

De asemenea, sustinem Educatia din mediul rural – autobuze, modernizari de scoli, extinderea Internetului. Am lansat programe prin care Agricultura de subzistenta din prezent sa devina profitabila economic pentru cei care o practica.

Fondurile europene au inceput sa fie masiv folosite pentru modernizarea infrastructurii rurale.

Toate acestea sunt politici aplicate coerent in ultimii doi ani si jumatate si care vor fi completate in anii urmatori. Sunt masuri accesate si finantate din fonduri europene si complementar din buget pentru instalarea tinerilor fermieri, cresterea valorii adaugate aduse de exploatatiile agricole, comasarea terenurilor, achizitionarea de utilaje. Am alocat bani pentru crearea de facilitati de mica productie in mediul rural. Vom facilita accesul ruralului la canalizare, apa, energie, gaze naturale si infrastructura de transport, crearea de platforme de depozitare si prelucrare. Vom crea un sistem de stimulare a productiei micii industrii in mediul rural, pentru crearea de locuri de munca in activitati neagricole in mediul rural.

 

16. Ce autostrada veti sustine si in ce an o veti termina?

Klaus Iohannis:

Pot să susţin ideea unei autostrăzi, dar nu eu ca preşedinte încep sau termin o autostradă. Ca Preşedinte voi spune însă că povestea autostrăzilor în România tinde să devină o ruşine naţională. Este inadmisibil să avem mii de kilometri pe hârtie şi promisiuni peste promisiuni, idei peste idei şi aproape nimic în practică. Voi cere Guvernului şi partidelor politice să creeze un acord în jurul acestei teme. Până la urmă nu putem să o luăm de la capăt cu fiecare guvernare.

Noi trebuie să ne racordăm la marile culoare europene, să legăm toate regiunile României între ele şi mai departe cu Europa şi să folosim oportunităţile de finanţare europeană.

Victor Ponta:

Dupa 100 de ani nu avem niste legaturi de transport foarte bune intre regiuni, nu avem o autostrada care sa lege Muntenia de Ardeal si Ardealul de Moldova. Sper ca panain 2018 sa le avem. Nu avem alte lucruri care inseamna o tara unitasi dezvoltatain mod uniform.

 

17. Ce faceti pentru a curata sectorul public de incompetenti?

Klaus Iohannis:

În primul rând trebuie o legislaţie clară, criterii de promovare clară şi o delimitare limpede între ceea ce înseamnă funcţia publică şi funcţia numită politic. Trebuie să punem capăt ipocriziei din administraţie, unde se intră pe bază de carnet politic de partid după care se invocă aşa-zisul profesionalism.

Victor Ponta:

Atragerea in sistemul public a cat mai multor tehnocrati, din noile generatii, oameni de succes in domeniile lor, pentru a contribui la reformele necesare unei Romanii Puternice.

Depolitizarea administratiei publice – strategie de profesionalizare a numirilor in functii publice.

Preluarea de catre Stat a unui rol activ in integrarea pe piata muncii a varfurilor generate de sistemul de educatie (astfel incat statul sa devina prima optiune de angajare pentru cei mai buni absolventi ai sistemului public de educatie).

 

18. Ce veti face pentru a imbunatati rata de promovare la bacalaureat?

Klaus Iohannis:

În momentul de faţă, avem câţiva indicatori care arată că sistemul nostru educaţional este prost conceput. Rezultatele catastrofale de la bacalaureat sunt expresia unui învăţământ preuniversitar fundamental greşit structurat, care lasă fără direcţie jumătate dintr-o generaţie. Creşterea calităţii şi performanţei unui sistem educaţional presupune, pe de-o parte, o motivaţie imediată şi, pe de altă parte, o perspectivă îndelungată, pornind de la un obiectiv.

Este nevoie de o schimbare de filozofie. Etapa preuniversitară trebuie să devină suficient de consistentă, dar nu bazată exclusiv pe acumulare  de informaţii, ci pe o formulă care să îmbine în mod creativ teoria cu practica şi care oferă opţiuni diferite de ieşire în funcţie de abilităţi şi competenţe.

Victor Ponta:

"Avem programe de pregatire suplimentara, s-a introdus simularea examenului de Bacalaureat inca din clasa a XI-a, se va intensifica pregatirea elevilor pentru acest moment."

 

19. Cum opriti dezastrul din sistemul public de sanatate?

Klaus Iohannis:

Atunci când vine vorba despre marile sisteme publice, despre sănătate şi educaţie, trebuie să ne aşezăm la masa dialogului şi să cădem de acord cum vrem să arate acestea şi unde vrem să ajungem, trebuie să venim cu o viziune pe termen lung. Sănătatea va fi una dintre priorităţile mandatului meu. Eu ca preşedinte nu vin să impun o anumită politică, dar am o responsabilitate în raport cu chestiunile de sănătate publică şi voi fi iniţiatorul şi mediatorul unei dezbateri despre sănătate ca investiţie în viitor.

Eu cred că sectorul sanitar are nevoie de o creştere a finanţării în primul rând. Iar pentru acest lucru este nevoie de un consens politic. Dacă vă uitaţi la ţările europene, chiar la unele vecine, există o legătură directă între gradul de dezvoltare al unei ţări şi investiţia în sănătate şi modul în care privesc sistemul sanitar. Acesta ar fi un pas esenţial, dar nu este suficient de unul singur. Trebuie să decidem împreună nu doar să alocăm mai mulţi bani, ci în ce anume investim - de exemplu investim în prevenţie, investim în dotări, investim în modernizarea spitalelor, în creşteri de venituri. Toate acestea sunt importante. Şi în fine, creşterea finanţării trebuie însoţită şi de mecanisme de management, de control şi sancţiune mai riguroase pentru a ne asigura că banii publici sunt cheltuiţi eficient în serviciul pacientului. Altfel „pacientul în centrul sistemului” rămâne doar o teorie frumoasă. Eu vreau ca ea să devină realitate.

Victor Ponta:

Calitatea sistemului de Sanatate incepe sa fie castigata, facand investitiile inteligent, asigurand conditii pentru medici. Exista foarte multe unitati sanitare a caror modernizare s-a realizat in ultimii ani, iar procesul continua. Implementam deja un sistem de monitorizare a eficientei cheltuirii banului public in sistemul de sanatate. Am crescut numarul de medicamente compensate. Un sistem salarial stimulativ – o vom face gradual, sustenabil – pentru medicii rezidenti. Mai sunt foarte multe lucruri de facut, dar o evolutie exista.

 

20. Ce aveti de gand cu Republica Moldova?

Klaus Iohannis:

Eu cred că parcursul european al Republicii Moldova trebuie să fie o prioritate naţională. Am vorbit în programul meu chiar de nevoia unui „nou Snagov”, adică a unui cadru consensual în care trebuie asumată tema Republicii Moldova.

Între cele două state există o relaţie specială, dată de comuniunea de limbă, istorie, civilizaţie. Este o relaţie unică la nivel european. În raport cu Republica Moldova există două teme – integrarea europeană şi reunificarea. Cele două nu trebuie contrapuse, dimpotrivă. Prioritatea numărul unu este sprijinirea Moldovei pentru integrarea în Uniunea Europeană. Iar în ce priveşte reunificarea, aceasta este o alternativă pe care doar Bucureştiul o poate oferi şi Chişinăul o poate accepta. Dacă cetăţenii Republicii Moldova doresc reunificarea, nimeni nu îi poate opri să o facă. Aceasta este în esenţă consecinţa ultimă a relaţiei speciale dintre cele două state. 

Victor Ponta:

Guvernul Ponta sprijina in mod real autoritatile de la Chisinau, in drumul european. Asta inseamna diferenta dintre vorbe si fapte, inclusiv in relatia cu Federatia Rusa si presiunile pe care aceasta le face in regiune.

Gaze prin conducta Iasi-Ungheni, carti in lb. romana, microbuze, investitii in educatie, investitii in Cultura, SMURD etc, constructia noului sediu al Teatrului „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, cu fonduri alocate de Guvernul Romaniei, 100 de microbuze scolare, 35 Dacia Duster si 3 autocare donate autoritatilor de la Chisinau – toate acestea sunt proiecte concrete prin care Guvernul Ponta ii sprijina pe cetatenii Rep. Moldova.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9477
Diferență: 0,0061
Ieri: 4.9474
Azi: 4.6725
Diferență: -0,8825
Ieri: 4.7141
Azi: 5.8325
Diferență: -0,1353
Ieri: 5.8404
Azi: 4.8048
Diferență: -0,4599
Ieri: 4.8270