Politică

Florin Cîţu, senator liberal: Bugetul anului 2019 va fi unul de criză

Florin Cîţu, senator liberal: Bugetul anului 2019 va fi...

Autor: Departamentul Economic

06.01.2019, 15:25 607

Bugetul anului 2019 va fi unul de criză, marcat de creşterea TVA, de reduceri la educaţie sau de îngheţarea salariilor şi îndemnizaţiilor pentru sectorul bugetar, susţine senatorul liberal Florin Cîţu pe pagina se de Facebook. 

„Bugetul de AUSTERITATE este construit după ce în 2018 economia a intrat în criză, de facto, şi perspectivele pentru 2019 arată că lucrurile merg spre dezastru total”, spune senatorul.

Exemplele de măsuri de austeritate prezentate de Cîţu sunt: tăierea a 39,6 miliarde lei în 2019 de la educaţie pentru plată pensiilor speciale; tăierea punctului de pensie în ianuarie 2019 şi promit "creşterea" la sfârşitul anului; creşterea TVA, anulând reducerea TVA de la 1 ianuarie 2019 de la 19% la 18%; taxează şi reduc cu 50% profiturile sistemului financiar pentru a forţa românii să-şi retragă banii din bănci; taie 3,2 miliarde lei prin îngheţarea salariilor/indemnizaţiilor pentru sectorul bugetar; naţionalizează, de facto, Pilonul ÎI de pensii.

„În fiecare zi se duc în emisiuni plătite unde prezintă date false încercând să acopere criză prin care trece economia”, spune Cîţu.

Senatorul prezintă şi un tabel în care alătură promisiunile PSD+ALDE pentru 2018 şi „realizările”. „Toţi indicatorii care arată deteriorarea economiei s-au înrăutăţit”. Astfel, creşterea economică reală este de 4% şi nu de 6,1%, dinamica investiţiilor faţă de anul precedent de 2,5% şi nu de 7,9%, soldul contului curent la -5,3% şi nu la -2,8%, deficitul bugetar structurat de -3,44% şi nu de -3,16%, iar rata inflaţiei pentru toate preţurile din economie de 6% şi nu de 2,1%.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat pe 27 decembrie că va discuta în coaliţie despre posibilitatea ca, după 15 ianuarie, să fie aprobat bugetul pentru 2019, mai întâi de către Guvern, apoi în Parlament. Liderul PSD a adăugat că e posibil să fie convocată o sesiune extraordinară „cu câteva zile înainte de februarie”.

Guvernul trebuia să prezinte proiectul de buget în luna noiembrie a anului trecut.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO