• Leu / EUR4.7340
  • Leu / GBP5.3251
  • Leu / USD4.2803
Politică

Guvernul pregateste schimbari masive pe criterii politice in institutiile publice

Guvernul pregateste schimbari masive pe criterii politice in institutiile publice

Guvernul justifica ordonanta de politizare a administratiei prin faptul ca trebuie facute economii si intarita eficienta (FOTO: Agerpres)

17 apr 2009 88

Liberalii, care au atacat o lege similara la Curtea Constitutionala, acuza politizarea masiva a administratiei. Prevederea a fost inclusa intr-o ordonanta de urgenta care, potrivit liderului PSD Mircea Geoana, a fost adoptata miercuri de Guvern. Ordonanta urma sa apara aseara in Monitorul Oficial si, potrivit unor surse guvernamentale, desi nu se pomeneste explicit despre un criteriu politic de numire pe functie, ea permite schimbarea tuturor sefilor din institutiile locale, cum ar fi directori din inspectratele scolare, sanitare, din finantele locale sau din agricultura. Aceste posturi erau ocupate pana acum, cel putin formal, prin concurs.

Geoana a opinat ieri ca prin schimbarea conducerilor din fruntea institutiilor publice se poate aplica mai usor programul guvernamental. Totodata, el a afirmat ca ordonanta de urgenta o sa ajute si la deblocarea negocierilor dintre organizatiile locale ale PSD si PD-L si a dat exemplul judetului Dolj. Or, la Dolj, PSD si PD-L se cearta chiar pe astfel de functii.
"Din deconcentratele astea, 70% erau functionari publici, 30% erau functionari contractuali - unde se putea face mai usor schimbarea. Asa cum Guvernul se schimba odata cu schimbarea guvernarii, si cei care sunt reprezentantii Guvernului la nivelul institutiilor pleaca. Pana la urma, e o minciuna asta ca unii sunt functionari pu-blici, cand noi stim foarte bine ca erau liberali, pedisti sau pesedisti", a afirmat Mircea Geoana, citat de Mediafax.
Intrebat ce se va intampla in cazul in care negocierile pe plan local intre PSD si PD-L nu se vor debloca, Mircea Geoana a spus: "Daca nu doresc sa intre in logica protocolului, vom merge inainte si ministrii nostri au din partea noastra dispozitie de a proceda neintarziat la numiri, in baza legii si pe baza contractelor de management".
 
Contracte de maximum patru ani pentru directori
Potrivit unor surse guvernamentale, Guvernul a decis desfiintarea posturilor de directori din servicii deconcentrate si inlocuirea acestora cu directori contractuali. Serviciile deconcentrate vor include posturi de director coordonator cu un contract de management pe 4 ani (cat tine o guvernare).
Pentru serviciile publice deconcentrate, vor fi infiintate si functii de director coordonator adjunct, in care numirile vor fi decise pe baza unui proiect de management redactat pe o perioada de maximum patru ani. Va fi incheiat si un contract de management, tot pentru maximum patru ani, cu indicatori de performanta. Contractul de management va fi asimilat contractului individual de munca si va putea fi reziliat in cazul neindeplinirii obligatiilor prevazute in document. Si inspectorii scolari generali, cei adjuncti si directorul Casei Corpului Didactic vor fi angajati pe baza unui proiect si a unui contract de management educational, sustin surse guvernamentale.
Potrivit surselor citate, directorii ar urma sa fie numiti in urma evaluarii cunostintelor facute de ordonatorii principali de credite. Salarizarea si celelalte drepturi ale persoanelor care ocupa astfel de functii vor fi stabilite tot prin contractul de management.
Potrivit surselor citate, ordonanta este argumentata prin necesitatea imbunatatirii actului managerial in conditiile reducerii cheltuielilor bugetare. Masura mai este justificata prin faptul ca, potrivit recomandarilor UE si FMI privind reducerea cheltuielilor bugetare, este necesara adoptarea unei politici de restrangere a cheltuielilor bugetare, inclusiv prin stabilirea unor criterii de performanta in institutiile publice.
 
Protestul opozitiei
Analistii politici sustin ca Guvernul politizeaza administratia pentru a multumi oamenii PSD sau pe cei ai PD-L. "Este o masura pentru clientii politici", afirma recent analistul Stelian Tanase, comentand aceasta intentie a Guvernului.
Opozitia priveste cu neincredere solutia gasita de Guvern.
Purtatorul de cuvant al PNL, Varujan Vosganian, a declarat ieri, citat de Mediafax, ca ordonanta prin care sefii de deconcentrate vor fi numiti politic poate crea "o politizare fortata" si abuziva si reprezinta o abatere grava de la principiul competentei. El crede ca intoarcerea la numirile politice ale sefilor de deconcentrate va crea multi clienti politici si va dezamagi o larga categorie de functionari.
Fostul presedinte al Camerei Deputatilor, liberalul Bogdan Olteanu, a declarat ca Guvernul "a fortat nota" emitand OUG privind numirea politica a sefilor de deconcentrate, avand in vedere ca in 6 mai CCR ar urma sa se pronunte asupra contestatiei PNL la o lege pe aceeasi tema.
Bogdan Olteanu a invocat faptul ca actuala coalitie de guvernare a initiat si o lege in acest sens, care a fost adoptata de Parlament intr-o saptamana, fiind trecuta prin ambele Camere cu incalcarea tuturor termenelor posibile si pe care liberalii au contestat-o la Curtea Constitutionala, care se va pronunta in 6 mai. In opinia sa, ordonanta de urgenta reprezinta o politizare si o noua impartire de functii intre reprezentantii partidelor aflate la guvernare - PD-L si PSD. Unul dintre liderii UDMR, Eckstein Kovacs Peter, spune ca nu a vazut inca textul ordonantei, insa a apreciat ca instabilitatea din administratia publica locala si centrala "e de prost augur".
 
 

 

Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7340
Diferență: -0,0296
Ieri: 4.7354
Azi: 4.2803
Diferență: 0,3493
Ieri: 4.2654
Azi: 5.3251
Diferență: 0,241
Ieri: 5.3123
Azi: 4.3235
Diferență: 0,0532
Ieri: 4.3212