• Leu / EUR4.9457
  • Leu / GBP5.7676
  • Leu / USD4.6170
Politică

Legea vaccinării a fost adoptată de Senat cu unanimitate de voturi

Legea vaccinării a fost adoptată de Senat cu unanimitate de voturi

Autor: Gabriel Pecheanu, Mediafax

23.10.2017, 17:43 89

”Vaccinarea este intervenţia medicală cu cel mai înalt grad de eficienţă din istoria omenirii. Vaccinarea a fost a fost introdusă pentru prima dată în 1896 împotriva variolei. Variola a secerat la vremea respectivă peste 30 de milioane de suflete. În 1977, în urma introducerii acestui vaccin, variola a fost eradicată de pe întreg globul pământesc. În anul 1971 a fost introdusă vaccinarea împotriva rujeolei. În anul 2000 în America s-a declarat rujeola eradicată. Astfel încât, cu aceste două exemple cred că e suficient să vă demonstrez importanţa acestui vaccin care, spre surpinderea mea, unii medici am văzut că îl contestă. Eu dacă aş fi mai mare aş lua măsuri împotriva acestor medici care contestă această vaccinare care a adus omenirii cele mai mari beneficii”, a declarat senatorul PNL Leon Dănăilă.

Proiectul de lege privind organizarea şi finanţarea activităţii de vaccinare a populaţiei în România a fost adoptat, la mijlocul lunii august, de Guvern.

Proiectul de act normativ instituie obligaţia vaccinării copiilor cu vaccinurile prevăzute în calendarul naţional de vaccinare, precum şi cu cele administrate în situaţii epidemiologice speciale întregii populaţii sau unor grupuri de populaţie.

Actul normativ urma să intre în vigoare la data de 1 ianuarie 2018, dar, printr-un amendament, această prevedere a fost eliminată din conţinutul documentului.

La şedinţa de luni a participat şi ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9457
Diferență: -0,0303
Ieri: 4.9472
Azi: 4.6170
Diferență: -0,3281
Ieri: 4.6322
Azi: 5.7676
Diferență: -0,9922
Ieri: 5.8254
Azi: 4.7889
Diferență: -0,0543
Ieri: 4.7915