• Leu / EUR4.9423
  • Leu / GBP5.8196
  • Leu / USD4.6194
Politică

Ministrul de Interne devine al doilea om în stat, după declanşarea stării de urgenţă

Ministrul de Interne devine al doilea om în stat, după declanşarea stării de urgenţă

Autor: Diana Grigore

15.03.2020, 14:01 94

În situaţia declarării stării de urgenţă, ministrul de Interne, Marcel Vela, care conduce DSU, va putea emite ordine cu valoare de lege, a explicat, pentru MEDIAFAX, vicepremierul Raluca Turcan. Astfel, se vor facilita procedurile de achiziţie şi aprovizionare pentru combaterea coronavirusului.

„Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, care este coordonat de ministrul de Interne, capătă puteri speciale, pentru ca ordinele pe care ei le emit să aibă valoare de greutate de lege. Asta înseamnă că flexibilizează intervenţia instituţiilor statului, flexibilizează tot ceea ce înseamnă procese, achiziţie de aprovizionare şi practic îţi gestionează mai bine tot ceea ce înseamnă coordonare pe partea de prevenţie şi de diminuare a unui dezastru, infecţiei de coronavirus. Ăsta e procedeul, că devine al doilea om, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă este condus de ministrul de Interne, însă este coordonat de prim-ministru”, a declarat pentru MEDIAFAX, vicepremierul Raluca Turcan.

Potrivit OUG 1/1999, în cazul instituirii stării de urgenţă, coordonarea aplicării măsurilor dispuse prin decret revine Ministerului Administraţiei şi Internelor.

O altă prevedere arată că, pe durata stării de urgenţă, gestionarea măsurilor dispuse revine Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, sub conducerea nemijlocită a ministrului administraţiei şi internelor şi în coordonarea primului-ministru.

Klaus Iohannis a decretat stare de urgenţă în România, începând de luni, în contextul coronavirusului. Numărul cazurilor cu noul virus Covid-19 în ţară a trecut de 130. Parlamentul va trebui să se întrunească în termen de cinci zile pentru a aproba solicitarea preşedintelui, urmând ca aceasta să fie publicată în Monitorul Oficial.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9423
Diferență: 0,0121
Ieri: 4.9417
Azi: 4.6194
Diferență: -0,2031
Ieri: 4.6288
Azi: 5.8196
Diferență: 0,5008
Ieri: 5.7906
Azi: 4.8107
Diferență: 0,1082
Ieri: 4.8055