Politică

Ministrul Transporturilor şi Ministerul Fondurilor Europene neagă blocarea proiectului Sibiu-Piteşti

Ministrul Transporturilor şi Ministerul Fondurilor...

Autor: Dorin Oancea

11.01.2020, 18:39 168
 

Ministrul Transporturilor Lucian Bode a negat, într-o postare pe Facebook, blocarea proiectului autostrăzii Sibiu - Piteşti, care, conform afirmaţiilor fostului ministru Răzvan Cuc nu ar mai beneficia de finanţare din partea UE. 

 

„Cei care fac afirmaţii ar trebui să ştie că proiectul SIBIU - PITEŞTI nu este blocat! Comisia Europeană a solicitat României, în data de 23 decembrie 2019, o serie de clarificări privind impactul autostrăzii SIBIU-PITESTI asupra mediului, pe traseul acesteia. Comisia Europeană nu a transmis nicio scrisoare de suspendare. Documentul transmis de Comisie se numeste scrisoare de observaţii. Potrivit regulamentelor europene, CE are la dispoziţie 3 luni pentrut adoptarea unei decizii de aprobare de la momentul transmiterii. În cazul în care se solicită informaţii suplimentare, se suspendă curgerea acestui termen de 3 luni până la primirea răspunsului din partea României.

Ce uită cei care aruncă petarde în spaţiul public este că acordul de mediu, parte a acestui proiect, a fost publicat şi transmis către Bruxelles de Guvernul care era atunci la Palatul Victoria, în speţă guvernul PSD. Mai exact, de colegii de partid ai domnului Cuc, miniştrii Şova şi Plumb. Lor ar trebui să le adreseze întrebări cu privire la ceea ce au transmis la Bruxelles!

Nu e nicio problemă, ne-am obişnuit să deblocăm ce a rămas de la PSD. În ultimele două săptămâni, la nivelul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor au avut loc mai multe întâlniri de lucru cu autorităţile implicate, pentru a se răspunde cu celeritate la clarificările solicitate. Chiar luni, 13.01.2020 va avea loc o întâlnire cu toţi factorii implicaţi - Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Ministerul Mediului, Ministerul Fondurilor Europene, Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, Agenţia Naţională de Protecţia Mediului precum şi experţii Jaspers.

În condiţiile în care protejarea mediului este una din priorităţile cheie ale CE, aceste clarificări fac parte din procesul normal de evaluare al oricărui proiect major de infrastructură. Aceste cerinţe nu sunt doar pentru proiectele din România, ci şi pentru proiectele depuse de către alte state.

Transmiterea proiectului către CE urmăreşte asigurarea finanţării din fonduri externe nerambursabile, din punct de vedere fizic proiectul mergând înainte pe fiecare tronson în funcţie de faza de evoluţie (lot 1 - contract semnat, lot 2-3 documentaţie tehnică, lot 4-5 licitaţie).

PS: că să rămână scris şi să înţeleagă şi cei care cred că ştiu, dar eu sunt sigur că nu ştiu: pentru a fi suspendată finanţarea acestui proiect major de infrastructură, acesta ar fi trebuit să fie aprobat de către CE, lucru care nu s-a întâmplat până acum!”, a scris ministrul Bode.

Situaţia este confirmată de Ministerul Fondurilor Europene, care a comunicat că solicitarea de finanţare a fost transmisă Comisiei Europene spre evaluare în data de 25 oct 2019. În data de 23 dec 2019, CE a solicitat autorităţilor naţionale informaţii suplimentare cu privire la proiect. Termenul pentru raspunderea la solicitarea de informaţii din partea CE este de 2 luni de la primirea scrisorii. Solicitarea CE nu afectează în niciun fel implementarea proiectului care este in desfăşurare.

„Comisia Europeana nu a transmis nicio scrisoare de suspendare. Documentul transmis de Comisie se numeste scrisoare de observaţii. Potrivit regulamentelor europene, CE are la dispozitie 3 luni pt adoptarea unei decizii de aprobare de la momentul transmiterii. In situatia in care se solicita informaţii suplimentare, se suspenda curgerea acestui termen de 3 luni pana la primirea răspunsului din partea RO. Echipele implicate in pregatirea proiectului lucreaza la finalizarea raspunsului la solicitarea de informatii transmisa de CE, raspuns pe care il vom transmite in timp util”, a comunicat ministerul.

Răzvan Cuc a anunţat, sâmbătă, că oficialii Comisiei Europene au trimis o notificare pentru suspendarea finanţării din fonduri europene a autostrăzii Sibiu-Piteşti. Fostul ministru al Transporturilor a precizat că premierul Ludovic Orban a vizitat Bruxelles doar pentru poze. „Vizită Premierului Orban la Bruxelles facută doar pentru poze. Autostrada Sibiu-Piteşti suspendată de către Comisia Europeană. Un lucru foarte periculos s-a întâmplat pentru unul dintre proiectele vitale de infrastructură din România şi anume: Comisia Europeană a trimis o notificare de suspendare a finanţării din fonduri europene pentru Sibiu-Piteşti din cauza unor probleme pe mediu (pentru cei care nu-şi mai amintesc: obiectivul avea acord de mediu obţinut în decembrie 2018)”, a scris Răzvan Cuc, sâmbătă pe Facebook.


 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO