Politică

Orban anunţă că are 225 de voturi şi angajamente de la alţi nouă parlamentari

Orban anunţă că are 225 de voturi şi angajamente de la alţi nouă parlamentari

Autor: Diana Grigore

27.10.2019, 20:09 59

„Voturi instituţionale sunt 225, ale formaţiunilor politice care au declarat susţinerea. De asemenea, mai avem angajamente de vot, astăzi, din partea a cel puţin nouă parlamentari. Aşa cum am explicat, am angajat discuţii cu foarte mulţi parlamentari individuali. De asemenea, vom discuta în continuare cu parlamentarii pro România pentru a participa efectiv la a nu urma boicotul pe care îl pune la capăt PSD, astfel încât să avem o procedură normală de învestire. Suntem în continuare deschişi discuţiilor şi abordărilor şi eventualilor puncte de vedere pe care îi au cei din Pro România, cu care împreună am dus la demiterea Guvernului Dăncilă”, a spus duminică, Ludovic Orban.

Premierul desemnat a susţinut, totodată, că e de acord ca audierea liberalilor propuşi pentru funcţii de miniştri să aibă loc pe parcursul a trei zile, însă votul de învestire trebuie să fie dat miercuri.

„Cred că într-o zi, de dimineaţă până seara pot fi audiaţi, mai ales că nu mai avem 28 de miniştri, avem 16 miniştri de audiat. Nu avem nicio problemă dacă se fac audierile şi luni după-amiază şi marţi toată ziua şi miercuri dimineaţă, dar votul pe învestitură înaintat în plen ar trebui dat în cursul zilei de miercuri”, a subliniat Orban.

Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se reunesc, luni, începând cu ora 12:00, pentru a stabili calendarul de învestire a Guvernului Orban.

AFACERI DE LA ZERO