Politică

Orban: Limitarea accesului romanilor in Italia, de nedorit

12.05.2008, 17:42 15

O eventuala inchidere a frontierelor italiene pentru cetatenii romani ar putea afecta relatiile dintre Bucuresti si Roma, a declarat Leonard Orban, comisar roman pentru multilingvism, citat ieri de publicatia italiana La Repubblica. Orban considera ca unicul mod pentru reglementarea problemei privind securitatea este consolidarea cooperarii bilaterale, in caz contrar vor exista consecinte negative. "Modificarea regimului privind libera circulatie pentru cetatenii nostri nu este un lucru care se poate realiza intr-o noapte. Toate proiectele tarilor sunt examinate, insa deocamdata aceasta pare sa fie doar prioritatea Italiei. Pentru acest lucru sunt necesari inca trei sau patru ani", a precizat la randul sau un purtator de cuvant al Comisiei Europene, Friso Roscam Abbing. "Libertatea de circulatie este unul dintre principiile fundamentale ale Uniunii Europene, iar restrictionarea ei ar insemna un pas inapoi", a adaugat Orban.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO