Politică externă

Avantajul de a fi europarlamentar

04.06.2009, 19:00 184

Europarlamentarii din noua legislatura vor avea circa 6.000 de euro lunar salariu, diverse indemnizatii, precum si o suma de aproape 18.000 de euro lunar pentru a-si angaja, dupa ce criterii doresc, asistenti.
 
Salariul
Pana in prezent, problema salariului a fost complicata, deoarece eurodeputatii au primit un salariu echivalent cu salariile parlamentarilor nationali din tara de origine, ceea ce a creat diferente mari de remunerare intre membrii proveniti din state diferite.
Incepand din iulie 2009, toti membrii Legislativului european vor beneficia de acelasi salariu de baza lunar brut de 7.665,31 de euro (5.963,33 euro net) din bugetul PE.
 
Indemnizatii
Indemnizatia pentru cheltuieli generale vizeaza acoperirea cheltuielilor din statul membru in care se exercita dreptul de vot precum costurile de administrare a biroului membrilor, factura telefonica si taxele postale, achizitionarea, utilizarea si intretinerea echipamentului computerizat si costul calatoriilor.
Indemnizatia forfetara de calatorie vizeaza acoperirea costurilor calatoriilor efectuate de europarlamentari in cadrul Comunitatii Europene pentru a participa la reuniunile oficiale ale Parlamentului European precum sedintele plenare, reuniunile comisiilor sau reuniunile grupurilor.
Indemnizatia anuala de calatorie este prevazuta pentru cazurile in care europarlamentarii trebuie sa calatoreasca in afara statului membru de origine pentru indeplinirea sarcinilor, dar in alte scopuri decat reuniunile oficiale. Indemnizatia anuala de calatorie este fixa. Pentru 2009, indemnizatia este de cel mult 4.148 de euro.
Europarlamentarii vor primi indemnizatia de sejur in cuantum de 298 de euro pe zi, in cazul participarii la reuniunile oficiale ale organismelor parlamentare pe care fiecare eurodeputat le deserveste si care sunt organizate in cadrul Comunitatii Europene.
 
Staff-ul europarlamentarilor
Eurodeputatii au dreptul de a-si angaja personal propriu care sa ii ajute in exercitarea atributiilor ce le revin. PE plateste cheltuielile rezultate in totalitate si exclusiv din angajarea sau utilizarea serviciilor unuia sau mai multor asistenti. Suma lunara maxima care poate fi platita se ridica la 17.540 de euro.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO