Politică externă

Rusia acuza Polonia de santaj in problema energetica

16.11.2006, 19:15 11

Polonia se foloseste de interesele Uniunii Europene pentru a santaja Rusia, acuza oficiali ai Kremlinului. In aceste conditii, Moscova spune ca prefera sa nu semneze noul acord UE-Rusia decat sa se lase santajata.
"Polonia incearca sa aduca problemele sale la nivel european si vrea sa atraga UE intr-o partida periculoasa (...) ceea ce este inacceptabil pentru noi", a declarat ieri Sergei Iastrzhembski, reprezentantul Kremlinului la UE.
Polonia a blocat din nou ieri lansarea negocierilor cu privire la un nou parteneriat intre Uniune si Federatia Rusa, reducand astfel sansele incheierii unui acord inainte de summit-ul UE - Rusia programat la 24 noiembrie.
Presedintia finlandeza a UE a avertizat ieri ca data fiind pozitia intransigenta a Poloniei, este foarte probabil ca Rusia si UE sa nu poata ajunge la o intelegere privind energia nici la summit-ul din 24 noiembrie de la Helsinki.
Premierul polonez Jaroslaw Kaczynski ceruse marti UE sa impuna sanctiuni Rusiei, acutizand si mai tare criza. Fratele sau geaman, presedintele polonez Lech Kaczynski, i-a sarit imediat in aparare: "Polonia trebuie sa adopte o pozitie decisiva, altfel nu isi poate apara interesele nationale. Eu vad doua solutii pentru iesirea din aceasta criza: fie Rusia ridica embargoul impus alimentelor poloneze, fie UE impune sanctiuni similare Rusiei". Nu este pentru prima data cand fratii Kaczynski creeaza frustrare in randul liderilor de la Bruxelles. Acestia au declarat de nenumarate ori in trecut ca nu sunt gata sa renunte la interesele nationale ale Poloniei in favoarea intereselor Uniunii Europene.
Polonia a ramas solitara in aceasta disputa. Lituania, care a sustinut in trecut Polonia in disputele sale cu Rusia, a anuntat ca este total in favoarea unui acord UE-Rusia in privinta energiei. Mai mult, Ucraina, desi nu este membra a UE, s-a pronuntat tot in favoarea acestui acord prin vocea presedintelui Viktor Iuscenko. Pozitia Ucrainei este importanta, pentru ca oficialii polonezi sustin ca Rusia a interzis importul de produse agricole si carne din Polonia, din cauza sprijinului pe care aceasta l-a oferit "revolutiei portocalii" de la Kiev.
Tocmai pentru ca Varsovia a ramas singura in aceasta disputa, Rusia nu ar trebui sa se ingrijoreze, sustin expertii de la Moscova. "Polonia nu poate bloca intelegerea UE-Rusia, pentru ca sectorul energetic al Uniunii are nevoie de Rusia, si mai devreme sau mai tarziu Varsovia va fi nevoita sa cedeze", sustinea marti Viktor Mironenko, seful departamentului de relatii UE-Europa de Est al Institutului European.
Luni, in cadrul unei intalniri a ministrilor de externe ai UE, menita sa propuna o pozitie comuna UE in negocierile cu Rusia, Polonia a blocat pentru prima data aceste negocieri. Ieri s-a opus din nou deblocarii situatiei. Unul dintre motive este ca Rusia nu a ratificat Tratatul pentru o Carta a Energiei, care printre altele, ar obliga Moscova sa garanteze drepturi de tranzit pentru resursele energetice din Kazahstan si Uzbekistan. Vladimir Putin, presedintele rus, a afirmat in repetate randuri ca nu va ratifica aceasta carta, pentru ca aduce prejudicii Rusiei. Acesta este insa doar pretextul Poloniei, sustin analistii. Varsovia este de fapt suparata ca Moscova a oprit importurile de carne si legume din Polonia din cauza unor neregularitati, dar oficialii polonezi sustin ca decizia este una politica. A doua ingrijorare a Poloniei este ca tranzitul cu gaz rusesc catre Europa se va face prin Marea Baltica si nu pe teritoriul ei, ceea ce o expune la santajul Kremlinului.
Vladimir Gutnik, expert al centrului pentru Studii Europene din cadrul Institutului pentru Economie Mondiala si Relatii Internationale, sustinea ca diplomatia rusa are toate argumentele de partea ei. "Polonia este suparata ca tranzitul cu gaz se va face prin Marea Baltica si nu pe teritoriul sau, dar in aceasta privinta nu are nici un cuvant de spus. Polonia incearca mai degraba sa-si asigure cateva concesii din partea Rusiei mai degraba decat sa o confrunte", a mai spus el.
Comisia Europeana a dat asigurari insa ca expirarea in 2007 a vechii intelegeri cu Moscova nu va crea un vid legal. Intre timp insa, capitalul politic al Rusiei creste pe marginea inabilitatii UE de a face front comun in aceasta problema.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO