Politică externă

UE cere Israelului sa nu declare Fasia Gaza entitate ostila

21.09.2007, 18:21 13

UE cere Israelului sa revina asupra deciziei sale de a declara Fasia Gaza entitate ostila, adoptand aceeasi pozitie ca si secretarul general al ONU, a declarat ieri Cristina Gallach, purtator de cuvant al Inaltului reprezentant al UE pentru Politica Externa Javier Solana. Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a cerut inca de miercuri Israelului sa revina asupra acestei decizii, care este, in opinia lui, "contrara obligatiilor Israelului fata de populatia civila, in virtutea dreptului umanitar international si a drepturilor omului". "Am spus mereu ca nu-i vom abandona pe palestinieni si ca vom face tot posibilul pentru a nu fi afectate conditiile lor de viata, si ne temem ca aceasta decizie ar putea avea acest efect", a mai spus Gallach. Israelul a deschis, miercuri, calea impunerii unor sanctiuni economice impotriva Fasiei Gaza, decretand acest teritoriu "entitate ostila". Hotararea a fost denuntata imediat ca o pedeapsa colectiva de islamistii din cadrul miscarii Hamas, care au preluat controlul asupra acestui teritoriu palestinian la 15 iunie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO