Politică

Ponta s-a retras din Comisia pentru Codul electoral

19.07.2007, 19:54 10

Vicepresedintele PSD, deputatul Victor Ponta, s-a retras, ieri, din Comisia pentru elaborarea Codului electoral, el comunicand decizia sa presedintelui partidului, Mircea Geoana si secretarului general, Titus Corlatean. "Astazi (ieri - n.n.) i-am anuntat pe colegii mei din conducerea partidului despre faptul ca ma retrag din comisie (Comisia pentru elaborarea Codului electoral - n.red.). La urmatoarea sedinta a comisiei, probabil o sa vina altcineva", a declarat, ieri, Victor Ponta. Vicepresedintele PSD a aratat, totodata, ca nu doreste sa faca publice motivele pentru care a decis sa se retraga din Comisia pentru elaborarea Codului electoral. "Motivele le-am spus colegilor mei din conducere. Nu doresc sa le fac publice. Le-am comunicat celor din conducere, presedintelui, secretarului general", a conchis Ponta. Demisia deputatului vine la o zi dupa ce o parte a reprezentantilor PSD in comisia electorala au blocat discutiile despre votul uninominal.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO