Politică

Primăria Capitalei va introduce o nouă taxă pentru apa uzată

Primăria Capitalei va introduce o nouă taxă pentru apa...

Autor: Nicolae Oprea

25.10.2019, 21:28 295

Primăria Capitalei va introduce o nouă taxă municipală pentru apa uzată, în valoare de 0,07 RON per metru cub de apă, potrivit unui proiect votat în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti de joi.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat, în şedinţa de joi, un proiect privind „stabilirea componentei Taxei Municipale pentru Apă Uzată, denumită Taxa Municipală pentru Apă Uzată Faza 2 şi a valorii pentru anul 2019 (...) necesară pentru acoperirea serviciului datoriei publice locale aferent împrumutului contractat de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) în valoare de până la 75 de milioane de euro”, se arată în proiectul de hotărâre votat în şedinţa de joi.

Potrivit documentului, este vorba de acoperirea împrumutului pentru proiectul „Finalizarea staţiei de epurere Glina şi reabilitarea principalelor colectoare de canalizare şi a canalului colector Dâmboviţa”.

Cuantumul Taxei Municipale pentru Apa Uzată ar urma să fie de 0,07 RON per metru cub.

Taxa va intra în vigoare de la 1 noiembrie 2019.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO