Politică

Procurorul care instrumentează dosarul Tel Drum, verificat de Inspecţia Judiciară

Procurorul care instrumentează dosarul Tel Drum, verificat de Inspecţia Judiciară

Autor: Mihaela Gidei

23.02.2018, 18:46 324

"Confirm faptul că pe rolul Inspecţiei Judiciare există o sesizare vizând activitatea sau conduita procurorului Alexandra Lăncrănjan. În prezent, în lucrare se efectuează verificări prealabile pentru a se stabili dacă există indiciile săvârşirii vreunei abateri disciplinare. În conformitate cu dispoziţiile art. 73 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, în această etapă procedurală, nu pot fi furnizate mai multe informaţii", a precizat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspecţiei Judiciare, Alin Bogdan Alexandru.

Purtătorul de cuvânt al Inspecţiei Judiciare a mai declarat că perioada verificărilor prealabile în cazul Alexandrei Lăncrănjan se apropie de sfârşit.

Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu după ce în spaţiul public au apărut informaţii potrivit cărora procurorul ar fi participat la o reuniune unde erau prezenţi şi politicieni.

AFACERI DE LA ZERO