Politică

PSD relanseaza editia innoita si adaugita a limbii de lemn

25.11.2003, 00:00 17



"Delegatia Permanenta a PSD, intrunita astazi, 24 noiembrie (n.r. ieri), a analizat rezultatele vizitei de la sfarsitul saptamanii trecute a domnului Adrian Nastase in judetul Timis". Astfel isi incepe PSD comunicatul de presa prin care sustine ca vrea sa informeze ce au discutat liderii partidului de guvernamant in sedinta de ieri a Delegatiei Permanente.



PSD si-a propus sa vorbeasca mai putin cu presa, dupa ce in ultimele luni brifingurile ce urmau reuniunilor partidului au aratat opinii contradictorii ale liderilor partidului pe subiecte importante intre care decalarea alegerilor, convocarea alegerilor anticipate, introducerea cotei unice de impozitare.  Solutia cea mai la indemana gasita de PSD a fost reducerea comunicarii cu presa la un simplu comunicat de presa, care nu ar fi blamabil daca nu ar fi anost si lipsit de interes. Noua abordare, pusa de ieri in aplicare, s-ar rezuma astfel. Dupa ce ziaristii i-au asteptat in fata sediului din Baneasa pe liderii PSD, timp de cateva ore, presedintele partidului de guvernamant a refuzat sa raspunda intrebarilor pe diverse teme. Nastase a motivat ca mass-media va primi informatii la conferinta de presa de astazi. In schimb, presedintele PSD s-a oprit sa acorde un autograf pe cartea sa «Dimensiunile politicii externe in Tratatele Romaniei», unui admirator care il astepta la intrarea in sediu. Enigmaticul admirator al presedintelui PSD a spus ca a citit cartea, i-a placut, desi a sustinut ca i-a intentat un proces autorului. Pentru ce anume, nici el nu stia exact.



Ce au discutat ieri liderii partidului de guvernamant, nu se cunoaste exact intrucat comunicatul dat publicitatii este departe de a transmite vreo informatie. Conform comunicatului, Delegatia Permanenta a PSD "a analizat rezultatele vizitei de la sfarsitul saptamanii trecute a domnului Adrian Nastase in judetul Timis", "presedintele PSD, Adrian Nastase, a facut o informare privind activitatea Guvernului si a agendei de lucru a sedintei Executivului care a avut loc saptamana trecuta". Potrivit comunicatului PSD, "in cadrul sedintei a fost prezentata si o informare privind activitatea Senatului si a Camerei Deputatilor, evidentiindu-se procesul de adoptare a Proiectului Legii Bugetului de Stat pentru 2004 si a Proiectului Legii Asigurarilor Sociale de Stat" si ca "a fost facuta o informare privind rezultatele Barometrului de Opinie Publica al IMAS, pentru luna noiembrie".



In ceea ce priveste propunerile de modificare a legislatiei electorale, facute de PSD, Delegatia Permanenta a decis ca acestea sa fie trimise Comisiei parlamentare de specialitate, care urmeaza ca pana la termenul stabilit de Parlament sa faca un raport de modificare a legilor electorale. Care sunt aceste modificari, nu se precizeaza insa.



In fata nemultumirii ziaristilor fata de noua atitudine a PSD, purtatorul de cuvant Bogdan Niculescu-Duvaz a spus ca va relua brifingurile dupa Delegatia Permanenta. Cu o conditie: ziaristii sa nu puna intrebari.





Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO