Politică

Şova a introdus criterii noi pentru contractele de deszăpezire, nu a mai venit nimeni la licitaţii

Şova a introdus criterii noi pentru contractele de deszăpezire, nu a mai venit nimeni la licitaţii

Autor: Valentina Postelnicu

08.11.2013, 15:45 1599

Dan Şova a arătat că a preluat CNADNR anul trecut, în plină iarnă şi a făcut cu acest prilej şi economii de 30% din bugetul alocat pentru deszăpezire.

"Anul acesta, când am făcut bugetul, am scot cu 25% mai mic decât cel de anul trecut, din start, şi am introdus criterii, de control, de performanţă, şi am avut o surpriză foarte interesantă. Nu a mai venit nimeni la licitaţie. Când am introdus criterii gen «Domnule, cât dai cu antiderapant, atât plătesc, cât deszăpezeşti, atât plătesc», nu a mai venit nimeni la licitaţie. Am organizat la licitaţii până am căzut jos, în toate felurile posibile, avem doar 56% din teritoriul naţional acoperit", a declarat Şova.

El a mai arătat că se vor da şi celelalte lucrări, prin negociere direct, firmelor care deja au câştigat licitaţii, tot procesul urmând a se finaliza până în 15 noiembrie.

Dan Şova a anunţat că, începând din luna aprilie 2014, se va face licitaţie internaţională pentru deszăpezire.

"Vă garantez că toate firmele europene sau româneşti care vor să fie plătite pentru ceea ce deszăpezesc şi pentru materialul antiderapant împrăştiat şi nu vor să fie plătiţi pe înţelegeri (...) vor veni la licitaţii", a spus ministrul Marilor Proiecte.

AFACERI DE LA ZERO