Politică

Susţinut de americani, Erdogan supravieţuieşte loviturii de stat. Cel puţin 90 de persoane au fost ucise şi peste 1.100 rănite

Susţinut de americani, Erdogan supravieţuieşte loviturii de stat. Cel puţin 90 de persoane au fost ucise şi peste 1.100 rănite
16.07.2016, 12:51 6446

Cel puţin 90 de persoane au murit, iar alte 1.154 au fost rănite în confruntările dintre militarii care au lansat o lovitură de stat şi alte structuri ale serviciilor de securitate turce, relatează agenţia de ştiri Anadolu, citată de site-ul cotidianului Hurriyet. Erdogan susţine că a reluat din nou controlul asupra ţării. 

Premierul Turc: „Ar fi greşit să numim ce se întâmplă o lovitură de stat, dar sunt tentative din partea armatei. Este o încercare ilegală de a obţine puterea. Turcia nu va permite niciodată cuiva să întrerupa democraţia, iar cei care fac asta vor plăti cel mai mare preţ”.

După ce premierul a confirmat lovitura de stat din Turcia, lira turcească şi bursa de la Istanbul s-au prăbuşit cu peste 3,5%, informează FT. 

Azi-noapte, preşedintele turc Erdogan a făcut apel la oameni să iasă în stradă să protesteze împotriva a ceea ce el numeşte o tentativă de lovitură de stat de către o facţiune minoritară din armată. El a promis că cei responsabili vor suferi consecinţele. Erdogan a spus că situaţia se va rezolva în scurt timp şi că s-a ajuns aici din cauza încurajărilor unei ”Structuri paralele”, referindu-se la Fethullah Gulen, un cleric musulman din SUA care a fost acuzat de mai multe ori de tentativă de revoltă în rândurile armatei. 

Preşedintele turc Tayyip Erdogan a apărut în mijlocul mulţimii de susţinători sâmbătă dimineaţa, la aeroportul Ataturk din Istanbul. Televiziunea turcă Fox TV a transmis un mesaj înregistrat în care Erdogan apărea vorbind despre lovitura de stat.

Cel puţin 104 indivizi implicaţi în tentativa de lovitură de stat militară au murit în confruntări cu forţele de ordine, a declarat generalul Ümit Dundar, noul şef al Statului Major al armatei turce, adăugând că alte 90 de persoane au murit, bilanţul total fiind de aproape 200 de morţi.


"Tentativa de lovitură de stat a fost blocată", a declarat generalul Umit Dundar, precizând că 104 persoane care au lansat complotul au murit.

În confruntări au murit alte 90 de persoane - 43 de agenţi ai Ministerului de Interne şi 47 de civili. "Aceşti oameni sunt martiri", susţine Dundar.

Lira turcească a scăzut până la cel mai mic nivel din ultimii opt ani, în contextul loviturii de stat eşuate din Turcia, informează site-ul agenţiei Bloomberg.


Noua liră turcească a pierdut 4,6%, ajungând la nivelul de 3,0157 în raport cu un dolar.

Este vorba de cea mai mare scădere înregistrată de lira turcească începând din anul 2008.

Scăderea bruscă a avut loc în contextul tentativei de lovitură de stat militară din Turcia.

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, pare să deţină din nou controlul politic după tentativa de lovitură de stat soldată, conform unor surse, cu moartea a zeci de persoane şi arestarea câtorva sute, dar există informaţii că sunt în continuare confruntări militare în unele zone din Turcia.

"Au îndreptat armele poporului spre popor", a declarat Erdogan la Aeroportul Ataturk din Istanbul, dând asigurări că Administraţia sa a restabilit controlul.

Ministrul Justiţiei, Bekir Bozdag, a dat asigurări că tentativa de lovitură de stat a fost învinsă definitiv.

"Autorii loviturii de stat nu deţin nicăieri controlul în mod corespunzător; vor fi învinşi inclusiv în zonele în care deţin controlul, iar cei care au preluat mijloace aeriene vor fi doborâţi", a spus Bozdag, citat de agenţia Anadolu.

Nu este clar cine deţine controlul asupra Statului Major General al armatei turce, dar Guvernul a dat asigurări că şeful instituţiei, care era ţinut ostatic, a fost eliberat.

Un oficial prezidenţial a declarat pentru Associated Press, sub protecţia anonimatului, că cel puţin 60 de persoane au murit în confruntările militare, iar peste 1.563 de ofiţeri militari participanţi la lovitura de stat au fost arestaţi.

Parlamentul Turciei organizează o reuniune de urgenţă pe tema situaţiei de criză.

 
 
 
AFACERI DE LA ZERO