Politică

Theodor Paleologu: N-am fost de acord cu excluderea lui Preda. De multe ori s-a spus în PDL "Băga-mi-aş în intelectuali"

Paleologu: Am votat împotriva excluderii lui Preda. De multe ori s-a spus "Băga-mi-aş în intelectuali"

Theodor Paleologu, vicepreşedinte PDL

Autor: Emma Toader

02.04.2012, 14:17 358

Vicepreşedintele PDL Theodor Paleologu a confirmat, luni, decizia BPN al PDL privind excluderea lui Cristian Preda din partid, precizând că el a votat împotrivă şi că de multe ori s-a spus în partid "Băga-mi-aş în intelectuali".

El a spus că lui Preda i s-au reproşat declaraţiile împotriva lui Emil Boc, precum şi susţinerea faţă de Nicuşor Dan în alegerile pentru Primăria Capitalei.

Paleologu a spus că a votat împotriva excluderea lui Preda.

"Nu mă intimidează nimeni (...) În trecut unii evrei au aflat că sunt evrei doar atunci când le-a spus-o cineva. Eu nu împart lumea între intelectuali şi neintelectuali, însă unii mi-au spus că sunt intelectual într-un fel care este incalificabil, adică «băga-mi-aş în intelectuali». Am auzit-o, din păcate", a spus Paleologu.

El a precizat, ulterior, că nu a fost folosită această exprimare luni în BPN, dar a tot auzit-o "frecvent, mult prea des".

"Atunci când este acompaniată de o excludere, de o propunere de excludere, nu mai este o glumă făcută la şpriţ", a spus Paleologu.

El a precizat că în susţinerea lui Cristian Preda s-au pronunţat, în BPN, fiecare cu nuanţe proprii, Teodor Baconschi şi Valeriu Stoica.

Anterior, surse din conducerea partidului declaraseră pentru MEDIAFAX că excluderea europarlamentarului Cristian Preda din PDL a fost aprobată de conducerea partidului.

Conform surselor citate, decizia a fost luată cu 30 de voturi "pentru" şi două voturi "împotrivă".

Hotărârea finală ar urma să fie luată de Consiliul Naţional de Coordonare al PDL.

Deputatul PDL Silviu Prigoană declara, luni, pentru MEDIAFAX că a cerut în scris BPN al PDL excluderea din partid a lui Cristian Preda, pe motiv că acesta nu se mai regăseşte în PDL, date fiind afirmaţiile denigratoare la adresa lui Emil Boc şi a candidatului la Primăria Capitalei.

Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a declarat, luni, că ea consideră de doi ani de zile că atitudinea europarlamentarului Cristian Preda trebuie sancţionată, precizând că ea nu va propune excluderea acestuia din partid, dar că, dacă se va propune acest lucru, ea va vota "pentru".

Europarlamentarul PDL Cristian Preda anunţă pe blog că la Primaria Capitalei va alege un independent, pe Nicuşor Dan, iar în rest, la locale îi va susţine pe toţi candidaţii PDL, el întrebându-se dacă, în aceste condiţii, se situează în afara organizaţiei de Bucureşti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO