• Leu / EUR4.7560
  • Leu / GBP5.4872
  • Leu / USD4.2421
Politică

Traian Băsescu: Cred în Elena Udrea indiferent cât de supăraţi sunt toţi pe mine că n-o abandonez

Traian Băsescu: Cred în Elena Udrea indiferent cât de supăraţi sunt toţi pe mine că n-o abandonez

Autor: Catalina Mihai

11 feb 2015 409

"Cu siguranţă atunci când procesul se va derula va fi capabilă să îşi dovedească nevinovăţia. Cred în omul ăsta indiferent cât de supăraţi sunt toţi pe mine că încă n-o abandonez. Nu pot să abandonez ideea că un om care mi-a fost atât de loial peste noapte devine un om indezirabil. A fost partenerul meu politic, singurul care a mai rămas sau printre foarte puţinii care au mai rămas din foştii lideri ai PDLşi aşa cum eu o ştiu se va bate să-şi dovedească nevinovăţia", a declarat, miercuri, fostul preşedinte Traian Băsescu, la sediul PMP, după ce şi-a luat în primire biroul.

Băsescu a mai precizat că "singurul moment" în care ar putea să-şi schimbe poziţia ar fi "dacă judecătorii, când se va termina procesul, vor spune altfel".

Întrebat dacă a înţeles semnul făcut de Elena Udrea luni în Parlament, pe care unii l-au caracterizat drept "mafiot", Băsescu a spus că nu ştie şi că n-a văzut dezbaterile din Parlament.

Fostul preşedinte Traian Băsescu s-a dus, miercuri, la sediul PMP, pentru a-şi lua în primire biroul care i-a fost amenajat încă din luna decembrie a anului trecut.

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7560
Diferență: -0,0441
Ieri: 4.7581
Azi: 4.2421
Diferență: 0,362
Ieri: 4.2268
Azi: 5.4872
Diferență: -0,1528
Ieri: 5.4956
Azi: 4.1644
Diferență: 0,376
Ieri: 4.1488