Prima pagina

2.250 de euro, salariul mediu al unui absolvent de MBA

03.07.2008, 18:51 22

Absolventii programelor de Master of Business Administration (MBA) care lucreaza in companiile de pe piata romaneasca au salarii medii lunare nete de 2.250 de euro, arata un studiu realizat de site-ul topMBA.com.
Managerii romani care au absolvit programe de MBA castiga astfel de trei ori mai putin decat cei care lucreaza in Marea Britanie, unde companiile dau salarii lunare de aproximativ 6.600 de euro absolventilor de MBA.
Absolventii de MBA care lucreaza in Romania au printre cele mai mici salarii din regiune, potrivit studiului. Bianca Ioan, director de marketing al Asebuss, care ofera pe piata un program de Executive MBA (EMBA), spune ca in anumite situatii managerii romani au salarii de 2.000 de euro la momentul inscrierii in programul de MBA, ajungand la absolvire la salarii lunare de 3.000 - 4.000 de euro. "Multi manageri isi permit sa plateasca singuri pentru programul de MBA, iar acest lucru nu ar fi posibil daca ar castiga 1.000 de euro pe luna. Cresterile salariale dupa absolvirea unui program de MBA sunt cuprinse, in general, intre 30 si 50%", spune ea.
Salariile absolventilor de MBA care lucreaza in estul Europei sunt de doua sau chiar trei ori mai mici decat ale celor angajati in vest.
Astfel, absolventii de scoli de business care lucreaza in Ungaria au un salariu lunar net de 2.620 de euro, iar cei din Rusia castiga in medie 2.920 de euro.
Pe de alta parte, angajatorii olandezi isi platesc angajatii care au un MBA cu salarii lunare de 5.360 de euro, in timp ce in companiile franceze o diploma de MBA este echivalentul unui salariu de aproape 6.000 de euro.
Piata locala a programelor de MBA si EMBA este estimata la aproximativ 5 mil. euro, iar numarul managerilor care au absolvit astfel de programe este de 2.000. In prezent, pe piata locala sunt oferite 14 programe de MBA si EMBA, cu preturi cuprinse intre 4.400 si 35.000 de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO