• Leu / EUR4.7415
  • Leu / GBP5.3458
  • Leu / USD4.2846
Prima pagina

ACE Automotive isi muta productia din Spania in Romania

30 mai 2005 24

Producatorul spaniol de componente electrice pentru automobile ACE Automotive Grup a anuntat ca va reloca cele cinci fabrici din Spania in Romania, pana in anul 2011.

Conducerea companiei nu a dorit sa ofere deocamdata informatii suplimentare despre costurile acestei operatiuni, ordinea in care fabricile spaniole vor fi mutate si zonele din Romania in care se vor extinde.

"Facem aceasta miscare pentru a fi in continuare competitivi pe piata. In prezent, in Romania putem produce mai ieftin decat in Spania, si asta fara a face rabat de la calitate. Pe de alta parte, firmele care produc componente pentru automobile incearca sa fie cat mai aproape de companiile pentru care lucreaza. Astfel ca, daca in urmatorii ani clientii nostri vor alege sa produca in China, de exemplu, va trebui sa fim si noi acolo", a declarat pentru ZF Transilvania Adam Ambrus, director general ACE Romania.

El a adaugat ca grupul detine in prezent sapte fabrici - cinci in Spania, una in Mexic si una in Romania - si ca relocarea va afecta doar punctele de productie europene.

Potrivit conducerii companiei, vanzarile ACE Romania pe primele patru luni au inregistrat o crestere de aproximativ 30%, fata de aceeasi perioada a anului trecut. Pe ansamblul lui 2004, compania a avut o cifra de afaceri de 397 mld. lei (circa 9,8 mil. euro), iar pentru acest an estimeaza o crestere pana la 556 mld. lei (aproape 15 mil. euro).

"Evolutia prognozata este o urmare a faptului ca ne-am imbogatit portofoliul de produse. Momentan lucram pentru noul model Seat Leon, care va fi lansat pe piata din Romania peste doua luni. De asemenea, modelele Seat Altea si Toledo, pentru care am inceput sa lucram in vara, contribuie si ele la cresterea estimata pentru acest an", a precizat directorul general ACE Romania.

Pana la sfarsitul acestui an, conducerea companiei spune ca numarul angajatilor va ajunge la 2.000, cu 400 mai mult decat in prezent. "Este singura modalitate prin care putem sa facem fata cerintelor de pe piata", a mai spus Ambrus.

Compania a finalizat la sfarsitul lunii trecute investitia de 16 milioane de euro pentru constructia primului centru de productie din Romania, la Cluj-Napoca.

Grupul spaniol ACE s-a infiintat in 1992 si a inregistrat in 2003 o cifra de afaceri de 105 milioane de euro. Pe piata romaneasca principalii competitori ai firmei sunt companiile Leoni si Drexlmayer. anca.rif.@zf.ro

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7415
Diferență: 0,133
Ieri: 4.7354
Azi: 4.2846
Diferență: -0,3095
Ieri: 4.2876
Azi: 5.3458
Diferență: 0,319
Ieri: 5.3426
Azi: 4.3236
Diferență: 0,0231
Ieri: 4.3067