Prima pagina

Adecco a platit pentru IP Devel aproximativ 7 mil. euro

Adecco a platit pentru IP Devel aproximativ 7 mil. euro

Bogdan Putinica

20.09.2006, 19:40 122

Compania elvetiana furnizoare de servicii de resurse umane Adecco, numarul unu la nivel mondial, a platit intre 6 si 7 milioane de euro pentru 76% din firma romaneasca de software IP Devel, a declarat Bogdan Putinica, directorul general al companiei romanesti.
Aceasta suma va fi incasata de Bogdan Putinica (29 de ani), actionarul majoritar al IP Devel, care dupa semnarea tranzactiei a ramas in posesia a 24% din actiuni, de Bogdan Daniel (29 de ani), cofondatorul IP Devel si de ceilalti actionari minoritari - Andreea Putinica (sotia lui Bogdan Putinica), Daniel Turcanu si Liviu Georgescu.
Putinica a avut 50% din IP Devel iar Daniel 44%.
"Ultimii doi au fost cei mai buni programatori ai nostri pe care am dorit sa-i loializam oferindu-le actiuni din companie", a explicat Putinica.
Directorul IP Devel are in plan pentru urmatorii 3-5 ani sa vanda si procentul ramas din actiunile companiei, precizand ca momentul vanzarii depinde de evolutia companiei.
"Negocierile cu Adecco au durat noua luni, acordul de preluare fiind semnat in luna iulie a acestui an, dar tranzactia nu a fost inca finalizata", a spus Putinica.
Consultantii IP Devel in aceasta tranzactie au fost Altria Capital si casa de avocatura Popovici si Asociatii. "Oferta de preluare primita de la Adecco nu a fost singura de acest gen. Anul acesta am avut trei oferte: de la un fond de investitii american, de la o companie din Israel si una din Romania", a mai spus el.
De asemenea, Adecco a analizat, in vederea achizitiei, alte patru companii din piata locala in afara de IP Devel, insa oficialii companiei elvetiene nu au precizat care au fost acestea.
"De la inceputul anului am achizitionat la nivel mondial cinci companii, ultima fiind in Australia. Am ales Romania pentru nivelul bun al invatamantului si al specialistilor IT. Momentan nu mai avem in plan achizitia altor firme de profil din Romania", a spus Manuel Bullukian, presedinte al diviziei IT, Engineering & Technical Group din cadrul Adecco. "In paralel insa, Adecco urmareste sa continue seria de achizitii in piata internationala, prin cumpararea a cinci sau sase companii anual", a mai spus Bullukian.
In urma tranzactiei, Adecco va adopta o strategie de dezvoltare, avand astfel in plan sa investeasca intre 5 si 10 milioane de euro in IP Devel, a spus Bullukian.
"Investitiile vor fi facute atat in capacitati de training pentru personal, cat si in infrastructura si dezvoltare de noi servicii. In plus, in functie de evolutia afacerilor, in perioada umatoare vrem sa deschidem birouri si in alte orase din tara, prima destinatie fiind un oras din nordul Romaniei", a adaugat Putinica.
In urma tranzactiei cu compania elvetiana Adecco, IP Devel estimeaza ca afacerile vor creste in medie cu 100% de la an la an. Daca anul trecut, afacerile s-au cifrat la aproximativ 1,5 milioane de euro, pentru anul acesta oficialii IP Devel si-au bugetat o cifra de afaceri de 3,3 milioane de euro. In ceea ce priveste 2007, compania preconizeaza o cifra de afaceri cuprinsa intre 5 si 6 milioane de euro, iar potrivit declaratiilor anterioare ale oficialilor firmei romanesti de software, afacerile IP Devel vor atinge 10 milioane de euro in 2008.
"Afacerile IP Devel provin in proportie de 10% din Romania, restul cifrei de afaceri fiind obtinuta din activitatile desfasurate in strainatate", a spus Bogdan Putinica.
Totodata, oficialii celor doua companii estimeaza ca numarul angajatilor companiei romanesti, care in urma preluarii se va numi IP Devel part of Adecco, va creste de la 130 cati sunt in prezent, la 160 - 170 pana la sfarsitul acestui an, continuand ritmul de crestere si anul viitor pana la 250 - 350. Pentru 2008, se preconizeaza o crestere a numarului de angajati pana la 600, insa, conform lui Putinica, investitiile necesare pentru atingerea acestui numar de angajati sunt de aproximativ noua milioane de euro in urmatorii doi ani.
Compania elvetiana va crea in Romania un centru de competenta pe partea de "embedded software" si testare. Termenul de embedded software se refera la tot ce inseamna software ce nu are legatura directa cu PC-urile. Tot ceea ce inseamna programare pentru microprocesoarele, precum cele dintr-un telefon mobil sau aparat de fotografiat inseamna de fapt embedded software. IP Devel detine 30% din piata de "embedded software".
"Am intrat pe piata din Romania la momentul potrivit. Este vorba de acel asa-numit "time-to-market" - momentul optim de a intra pe o piata sau de a lansa un produs sau serviciu pe piata respectiva", a spus Manuel Bullukian de la Adecco.
Romania este considerata o destinatie potrivita pentru investitii, avand in vedere ca este a treia piata ca potential din Europa Centrala si de Est, dupa Polonia si Rusia, conform unui studiu realizat de compania de consultanta Pierre Audoin Consultants. In plus, piata locala le ofera companiilor straine interesate sa investeasca posibilitatea de a oferi servicii de testare si dezvoltare de soft la costuri cu 20 - 25% mai mici decat media europeana, reiese din acelasi studiu.
Adecco este lider mondial in domeniul resurselor umane, avand deschise peste 6.600 de birouri in 70 de tari, inclusiv Romania, si are 33.000 de angajati. Compania a inregistrat anul trecut venituri de 18,3 miliarde euro si un profit de 453 milioane euro.
Adecco a fost fondata in Elvetia in 1996 ca urmare a fuziunii companiilor Adia (infiintata in 1957) si ECCO (infiintata in 1964). Conform clasamentului intocmit de publicatia Forbes, Adecco se afla pe locul 265 in topul celor mai mari companii din lume. Adecco mai activeaza si in alte domenii, precum inginerie si tehnic, finante-drept, IT, medical si cercetare, vanzari, marketing si evenimente.
In Romania, oficialii Adecco au estimat anterior ca vor inregistra prin societatile Adecco Romania si Adecco Resurse Umane o cifra de afaceri cumulata de 12,7 milioane de euro, in crestere cu 85% fata de anul trecut. Estimarile oficialilor Adeco pentru 2006 indica pe piata locala un profit de 636.000 de euro, fata de 320.000 de euro in 2005.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO