Prima pagina

Incercarea BNR de a tempera creditarea s-a lovit de optimismul populatiei

Incercarea BNR de a tempera creditarea s-a lovit de optimismul populatiei
22.05.2008, 19:10 15

Optimismul romanilor legat de cresterea veniturilor a facut ca majorarile de dobanda ale Bancii Nationale sa aiba un impact redus asupra dinamicii creditelor. Inasprirea conditiilor de creditare de catre bancile comericale va domoli insa ritmul de crestere al creditelor pentru populatie anul acesta, au fost de parere participantii la seminarul "Cresterea dobanzilor - frana pentru creditare sau doar temperare?", organizat de Ziarul Financiar in parteneriat cu Banca Romaneasca, firma de avocatura Norr Stiefenhofer Lutz si Coface. Anul 2008 se anunta a fi un an al creditelor ipotecare, care vor raporta un avans peste cel al creditelor de consum. Principalele probleme legate de creditarea populatiei semnalizate de participantii la seminar au fost avansul creditului de consum si al scadentelor, alaturi de expunerea valutara. Cursul valutar este principalul risc care poate afecta creditele contractate de populatie, data fiind ponderea tot mai ridicata a finantarilor in valuta in soldul total al creditelor de retail. Imprumuturile contractate de companii sunt insa mai sensibile la majorarile de dobanda. Cu toate acestea, in conditiile unei cresteri consistente a dobanzilor la imprumuturile contractate, evaluarile bancii centrale arata ca sectorul companiilor ar fi rezistent la socuri moderate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO