Prima pagina

Noua din zece apartamente cu termen de livrare pana la sfarsitul anului au fost vandute

Noua din zece apartamente cu termen de livrare pana la sfarsitul anului au fost vandute

Click pentru imaginea intreaga

21.08.2008, 19:11 19

Analiza cuprinde peste 2.500 de locuinte, aproximativ jumatate din totalul apartamentelor care ar urma sa fie livrate in Bucuresti anul acesta, din care saptamana aceasta mai erau disponibile 289 de locuinte, potrivit datelor obtinute de la companiile de consultanta imobiliara si dezvoltatori.
"In cadrul ansamblului rezidential Rubin mai sunt disponibile pana in 10 apartamente, in timp ce la Topaz mai sunt opt apartamente. Am inceput livrarile in luna mai, iar pana la sfarsitul lunii august speram sa le finalizam", a declarat pentru ZF Carmen Sandulescu, directorul economic al dezvoltatorului Impact.
Pe de alta parte, in cadrul proiectului Ten Blocks din Militari, in care primele patru blocuri cu 172 de apartamente au ca termen de finalizare luna decembrie a acestui an, mai sunt disponibile 20 de apartamente, potrivit Adrianei Prunaru, sales representative al Comnord, dezvoltatorul proiectului.
Aproape jumatate din apartamente (149) mai sunt disponibile si in cadrul proiectului Ibiza Sol din Pipera, unde din luna iunie a inceput livrarea celor 304 apartamente, proces care va dura pana in luna decembrie, potrivit reprezentantilor companiei spaniole.
Un numar important de locuinte, peste 500, au ca termen de livrare sfarsitul acestui an si inceputul anului viitor in cadrul proiectelor Rose Garden si FeliCity dezvoltate de catre compania israeliana Globe Trade Center (GTC) unde, insa, toate locuintele au fost deja vandute.
"Livrarile pentru primele 112 apartamente din FeliCity vor incepe in luna decembrie si vor continua cel mai probabil pana in februarie, in timp ce prima faza din Rose Garden, cu 168 apartamente, este in curs de livrare. Pentru a doua faza, 236 de apartamente, livrarile vor incepe in luna decembrie si dureaza in general mai mult pentru ca fiecare client este consultat in legatura cu data la care poate veni la predare", a declarat Cristina Ghita, consultant in cadrul Colliers, agentul proiectului.
In decembrie anul acesta este anuntata si livrarea primelor etape din proiectele Natura Residence (98 de apartamente) si West Park (197 de apartamente), care au fost de asemenea vandute integral, potrivit CBRE Eurisko, agentul proiectului.
Pe de alta parte, in cadrul proiectului Green Lake, realizat de compania elena QLD, mai sunt disponibile patru vile.
"Termenul de finalizare a primelor 118 apartamente si 39 de vile din cadrul Green Lake ramane valabil pentru sfarsitul lunii septembrie 2008. Predarea efectiva catre clienti poate insa intarzia din cauza formalitatilor legate de inregistrarea apartamentelor la Autoritatea Nationala pentru Cadastru si Publicitate Imobiliara si inscrierea in cartea funciara", a declarat Alexandru Miron, sales and marketing manager QLD.
Potrivit declaratiilor anterioare ale companiilor, pana la sfarsitul acestui an ar trebui finalizate apartamente si in cadrul proiectelor Edenia din Titan sau New Town din Dristor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO