Prima pagina

Nu cred in consultatiile de la distanta

20.08.2008, 19:06 18

Fiindca exista bolnavi si nu boli, fapt atestat de medicina din toate timpurile, niciun medic cu scaun la cap nu se incumeta sa dea consultatii de la distanta. Prin telefon, bunaoara. Sau citind datele selectate de un alt medic. Iata insa ca, recent, nume mari din mass-media internationale s-au grabit sa dea un verdict dramatic privind mersul economiei romanesti. Analizand, de la distanta, date scrise de altii. Si prevestind o iminenta criza, care ar urma sa inceapa cu o aterizare dura a PIB-ului Romaniei. Ei bine, nu cred in corectitudinea unui astfel de verdict. De doua sute de ani incoace, neincetat, numerosi specialisti straini, intre care unii renumiti, tot incearca sa analizeze economia romaneasca. Mai toti au pus diagnostice gresite. Pentru ca au interpretat simptomele unor presupuse boli, fara sa examineze insa indelung bolnavul.
A fost, fara indoiala, nesansa noastra ca vremea sa se strice la inceputul celui de-al doilea semestru al Romaniei in Uniunea Europeana. Vremea pe glob. Norii au aparut mai intai, in vara lui 2007, pe cerul pietei financiare din America. Apoi s-au raspandit in Europa de Vest. Au ajuns si prin Asia. Amenintand numeroase tari cu recesiunea. Era firesc sa suportam si noi consecintele.
Ce ne-a fost dat sa vedem? Scumpiri la alimente, la combustibili si, pe fondul deprecierii leului, la telefoane. Luna de luna. Asa ca s-au inmultit acele voci interne obisnuite sa puna raul in fata. Si sa strige cat pot de tare ca Romania intra intr-o criza economica profunda.
Au rostit un adevar? Nu, din fericire. Simtim vremea rea, dar nu sunt amenintate bancile, nu a fost oprita creditarea, iar PIB-ul continua sa creasca. E drept ca economia s-a incalzit, din cauza inflatiei si a deficitului extern, fara sa dea insa in clocot.
Sa recapitulam. Vreme de sapte ani, de la 1 ianuarie 2000 si pana la 31 decembrie 2006, cat a durat drumul nostru catre aderarea la Uniunea Europeana, politica monetara a atenuat in buna masura intarzierile in consolidarea sistemului integrat de piete libere, care inca nu functioneaza ca un ceasornic. Si a facut-o aducand in prim-plan o combinatie inspirata de masuri "ortodoxe" si "neortodoxe". Reusita fiind certa: cresteri economice de 6, de 7 ori chiar de 8 la suta, in tandem cu o neintrerupta dezinflatie. Tandem ce a ferit an de an economia de fierbinteala. Pentru ca niciodata un PIB in crestere plus o dezinflatie continua nu produc, impreuna, supraincalzire.
Dar noi avem nevoie nu de orice fel de PIB, ci de unul performant, cu o structura noua, cu valori adaugate care sa exprime competitivitate, profit, orientare spre piata. Ca sa nu adaugam PIB fara sa adaugam si bunastare. Sper sa fiu inteles bine: cresterea economica neintrerupta din toti cei sapte ani invocati a fost un succes. Numai ca peste acest succes, suta la suta real, s-a suprapus o dureroasa nereusita. Trenul restructurarii economiei a inregistrat mari intarzieri. Tranzitia s-a incheiat, intr-adevar. Tranzitia de la plan la piata. Pretul insa a fost prea mare: imprumuturi externe, importuri de capital fix, de bunuri de consum, ruperea echilibrului balantei contului curent. Succesul admiterii in Uniunea Europeana a fost insa atat de rasunator, incat n-a mai fost auzit avertismentul ca numai restructurarea ne poate aduce o crestere bazata pe eficienta economica, pe performante, in asa fel incat sa regasim in PIB productivitate si competitivitate intr-o mai mare masura decat consumuri suplimentare de resurse materiale, financiare si de forta de munca.
In tot acest timp, cu intensificari incepand din 2003, am vazut cu ochii nostri cum creste consumul. Magazinele au fost luate cu asalt. Strazile s-au umplut de automobile luxoase. Semne de buna vestire... Prea putini au fost insa cei ce au luat in seama avertismentul ca Romania are nevoie de un stil nou de evaluare a rezultatelor din economie.
Cat timp cerul de deasupra economiei noastre era senin... a mers. In cea dintai parte a lui 2007, primul nostru an in Uniunea Europeana, leul se intarea, atingand in iunie-iulie valori record, iar inflatia descrestea. Si cand vremea e frumoasa, buna dispozitie tinde sa se generalizeze. Increderea in economia romaneasca era in crestere.
Vremea rea ne-a lovit insa puternic. Noroc ca ne-a prins cu o economie in plin avant. Fiindca totusi Romania nu a batut pasul pe loc in toti acesti ani de dupa 22 decembrie '89. Tara s-a schimbat mult. Saracia si-a restrans aria. S-au produs stabilizari in multe sectoare, insotite de innoirea institutiilor, a reglementarilor si a comportamentului multor companii. Au aparut chiar nenumarate dovezi de organizare cu fata la piata a productiei de bunuri si de servicii, de stimulare a catorva locomotive, ce s-au aratat gata sa-si grabeasca inaintarea si, apoi, sa traga dupa ele economia. Si mai avem o sansa. Nu zburam atat de sus incat sa fim inhatati de turbulentele de pe marile piete. Dar nici atat de jos incat sa ne doboare suflul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO