Prima pagina

Petrom in zodia grevei

06.12.2001, 00:00 12



Sindicatul din SNP Petrom, unul din cele mai putenice din tara, se pregateste de greva generala, actiune care ar putea incepe saptamana viitoare. La demersul petrolistilor se vor asocia si lucratorii din cele doua societati Distrigaz, din Romgaz, Hidroelectrica, Termoelectrica si din alte societati din sectorul energetic.

Sindicalistii, membri ai uniunii federative "Atlas", invoca, in declansarea protestelor, disensiunile cu administratia in privinta fondului de salarii, precum si neacordarea unor drepturi banesti si, in unele cazuri, chiar a salariilor prevazute de contractele colective de munca.

"Motivul grevei este foarte clar: incalcarea contractului colectiv de munca. In Adunarea Generala a Actionarilor Petrom din aprilie a fost votat un Buget de Venituri si Cheltuieli, pe baza caruia s-au stabilit salariile si primele anuale, inclusiv cele pentru Ziua Petrolistului si Craciun. Dupa aceea, vine Guvernul, da o hotarare prin care modifica bugetul si ne spune ca nu se mai dau primele prevazute in contractul colectiv", a declarat pentru Ziarul Financiar Liviu Luca, presedintele sindicatului din Petrom.

In unele zone din tara, sindicalistii au inceput procedura de vot pentru stabilirea datei de declansare a grevei generale.

Sindicalistii vor anunta, joi, intr-o conferinta comuna de presa, detaliile privind organizarea si desfasurarea actiunilor de protest.

"Am depus contestatie in justitie pe 2 noiembrie si s-a stabilit ca prima infatisare sa aiba loc pe 29 noiembrie, data la care Guvernul nu s-a prezentat. In concluzie, suntem obligati sa facem greva acum, in decembrie", a spus Luca.

Petrom este cea mai importanta companie listata la Bursa de Valori Bucuresti. Societatea are in prezent, in piata, cotatii slabe, pretul unei actiuni situandu-se ieri intre 409 si 415 lei. La pretul de inchidere de 409 lei, Petroma are o capitalizare bursiera de 508,6 milioane dolari, cu mult sub capitalul social.

Federatia "Atlas" reprezinta interesele a aproximativ 200.000 de angajati din industria petroliera, extractie de gaze, productie si transport de energie electrica, precum si din telecomunicatii si din alte domenii.

La baza nemultumirii sindicatelor sta acordul incheiat de Guvern cu Fondul Monetar International, care prevede limitarea cheltuielilor marilor utilitati publice, respectiva prevedere afectand, implicit, si fondurile de salarii.

Ministrul Finantelor Publice, Mihai Tanasescu, a declarat, ca bugetele de venituri si cheltuieli ale companiilor nationale nu vor fi modicate, si ca aceste bugete au fost concepute pentru a imbunatati activitatea companiilor respective.

"Sunt sigur ca discutiile care vor fi purtate la nivelul ministerelor vor duce la intelegerea fenomenelor, pentru ca dimensionarea actuala a bugetelor de venituri si cheltuieli a fost facuta spre binele societatilor", a adaugat Tanasescu.

Ministrul Industriei si Resurselor, Dan Ioan Popescu, a spus ca probleme deosebite privind acoperirea fondului de salarii al companiilor aflate in subordinea ministerului le ridica societatile Termoelectrica si Compania Nationala a Huilei (CNH) Petrosani.

"Sper ca discutiile din perioada urmatoare vor lamuri si aceste probleme", a adaugat Popescu.

Multe din socitatile din sectorul energetic sunt marcate de pierderi sau de creante cu o valoare considerabila.

Petrom inregistra pe primele noua luni ale anului pierderi de 19,6 miliarde de lei, dar conform unei informatii din presa la zece luni societatea inregistra un profit de 1.986 miliarde lei. Petrom nu a comentat respectivele informatii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels


AFACERI DE LA ZERO