Prima pagina

Popas sindicalist la ambasada Frantei, in drum spre greva

07.02.2003, 00:00 12

"Refuz sa cred ca s-ar putea realiza vreun blocaj din partea angajatilor intr-un an atat de important pentru Dacia". Aceasta este reactia vicepresedintelui Dacia, Constantin Stroe fata de manifestarile de protest pe care angajatii producatorului auto de la Pitesti le-au desfasurat in ultima saptamana. "Sunt sigur ca angajatii Dacia nu ar face ceva care sa fie in defavoarea lor", adauga Stroe, care crede ca lansarea in acest an a variantei imbunatatite a modelului SuperNova nu va fi periclitata.
Liderii sindicali au pichetat ieri timp de mai bine de o ora sediul Ambasadei Frantei de la Bucuresti. Mai mult, cativa reprezentanti ai protestatarilor - printre care si liderul Blocului National Sindical (BNS), Dumitru Costin - s-au intalnit cu ambasadorul francez Phillipe Etienne, caruia i-au inmanat o scrisoare pentru presedintele grupului Renault, Louis Schweitzer.
Divergentele intre reprezentantii managementului si liderii sindicali ai Dacia pornesc de la procentul cu care vor fi indexate salariile in acest an. In timp ce sindicalistii vor o majorare de peste 23%, administratia nu a oferit decat 14% si inca 2% pentru salariatii merituosi.
Fiecare dintre cele doua parti afirma ca doar oferta sa acopera pierderile rezultate prin devalorizarea monedei nationale. Astfel, reprezentantii managementului Dacia au luat ca reper faptul ca pentru acest an inflatia prognozata este de 14%. "Anul acesta vom reduce costurile in toate segmentele activitatii, mai putin in ceea ce priveste salariile, care vor fi mentinute in termeni reali", spun reprezentantii Dacia.
Pe de alta parte, sindicalistii solicita o majorare de 23,3%, care ar acoperi, spun ei, cresterea preturilor de anul trecut. Valoarea este insa cu peste 5% superioara inflatiei care s-a inregistrat in 2002, de 17,8%.
Potrivit legii, in cazul in care, dupa conciliere, vor esua si medierea si arbitrajul, sindicalistii vor putea declansa greva de avertisment si, ulterior, greva generala.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO