Profesii

Business Magazin. Cum au ajuns Dragoş şi Irina Aipu, de la DY Fashion să-şi facă propriul business:Totul a pornit de la faptul că nu am putut să ne angajăm

Autor: Andra Stroe

31.07.2022, 18:29 271

Pentru că nu au reuşit să devină angajaţi, doi soţi din Vâlcea au decis să devină antreprenori. Zis şi făcut. De zece ani, îmbracă românce din mai toate oraşele mari ale ţării, iar acum au trecut la următorul nivel: COLECŢIILE PROPRII.

După mai multe încercări de a ne angaja şi după tot atâtea refuzuri primite, eu şi soţia mea, Irina, am decis să ne punem în practică pasiunile: a mea pentru IT şi comerţ online, iar a Irinei pentru modă. Am pornit magazinul online dyfashion.ro într-un apartament de două camere, în septembrie 2012, cu 15.000 de euro economii personale, iar pe parcurs am mai luat şi împrumuturi de la părinţi”, povesteşte Dragoş Aipu, cofondator, DY Fashion.

Pentru 2022, fondatorii estimează o cifră de afaceri de 5 milioane de euro, în creştere cu 10% faţă de anul precedent. În prezent, echipa companiei e formată din 30 de angajaţi, iar portofoliul companiei include peste 25.000 de piese şi 4.000 de articole diferite. Anual, businessul investeşte peste 2 milioane de euro, incluzând aici investiţiile în promovare.

Până în prezent, compania a funcţionat doar online, „însă nu ştim ce ne rezervă viitorul”, spune antreprenorul. De departe, cele mai multe comenzi vin din Bucureşti, urmat de Cluj-Napoca, Braşov, Iaşi, Constanţa şi Timişoara. „Am observat preponderent comenzi din Moldova şi Transilvania”, adaugă Dragoş Aipu.

Vârsta medie a clienţilor companiei este de 35-45 de ani, prepoderent persoane de peste 35 de ani, care lucrează la birou sau în vânzări, dar şi profesori sau medici. 95% sunt femei, cu venituri medii, şi care pun mult accent pe calitatea produselor româneşti.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro  

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO