Boomul imobiliar, construcţiile de noi proiecte rezidenţiale, de birouri şi centre comerciale a dus la o criză a forţei de muncă, mai ales în condiţiile în care tot mai mulţi muncitori şi ingineri preferă să plece în Vest, fiind atraşi de salariile de mii de euro pe care le pot încasa lunar.
Valentin Petrescu, prim-vicepreşedinte al FPSC, a subliniat că dincolo de salariul minim de 500 de euro, impozitele trebuie să scadă de la circa 40% la 20%, astfel încât presiunea costurilor să nu crească puternic.
Mai mult, pentru a stopa „hemoragia“ de forţă de muncă spre Vest, salariile medii în construcţii trebuie să urce spre 1.000 - 1.200 de euro, astfel încât să îi atragă înapoi şi pe românii care lucrează în domeniu în Europa de Vest.
Salariul mediu net de circa 500 de euro, cât câştigă lunar un muncitor în construcţii din România, trebuie să devină salariu minim, iar pentru a nu pune presiune pe companiile din domeniu, impozitul pe venit ar trebui să fie eliminat, după modelul angajaţilor din IT, sunt de părere cei din Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC).
„În construcţii lucrează în România circa 300.000, de muncitori, dar pentru a acoperi întreaga cerere, avem nevoie de circa 700.000, ne confruntăm cu o fluctuaţie mare de personal şi am ajuns inclusiv să licităm pentru muncitori“, a spus Sorin Greu, vicepreşedinte FPSC şi CEO al Bog’Art, al doilea cel mai mare constructor român de pe piaţa locală. El a subliniat că în construcţii aproape un muncitor din şapte este angajat la „gri“, astfel încât acesta primeşte pe cartea de muncă salariul minim pe economie, iar diferenţa la plic, din dividendele patronului.
„Aşa cum sectorul IT din România a devenit prioritar, aşa trebuie să devină şi cel al construcţiilor. Spre exemplu, în Austria sectorul construcţiilor a fost la un moment dat cel prioritar. Acum avem nevoie de un salariu minim de circa 500 de euro, aproximativ 2.300 de lei pentru a opri sau măcar încetini plecările din ţară. Avem probleme inclusiv în ceea ce priveşte inginerii deoarece la Universitatea Tehnică de Construcţii numărul studenţilor scade şi mulţi pleacă din ţară“, a spus Liviu Simion, preşedintele PSC - Rosims Trading.
Valentin Petrescu, Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii
El a spus că din firma sa au plecat oameni precum inginer hidrotehnist pentru 3.000 de euro în Belgia, specialist în apă - 2.200 lire la Londra, şofer de tir - 1.600 de euro la Barcelona, iar aceştia au plecat numai din motive financiare.
„Maximul crizei forţei de muncă va veni în 2020 când vor începe puternic şi proiectele de infrastructură, iar toate acestea vor determina un blocaj în piaţă. Capacitatea constructorului este dată de personalul pe care îl are la dispoziţie“, a subliniat Cristian Erbaşu, vicepreşedinte al FPSC şi unul dintre cei mai mari constructori români.
El a subliniat că sunt trei soluţii la îndemâna constructorilor.
„Trebuie să îi aducem înapoi pe cei care au plecat şi să oprim exodul aşa cum au reuşit polonezii şi, dacă în continuare este nevoie de mai mult, cea mai facilă şi la îndemână soluţie este să importăm forţă de muncă din Asia, dar aceasta nu este o soluţie sănătoasă“, a spus Cristian Erbaşu.