Profesii

În 83 din cele mai mari 100 de oraşe din ţară numărul de persoane cu drept de vot depăşeşte - în statistici – numărul de locuitori

În 83 din cele mai mari 100 de oraşe din ţară numărul de persoane cu drept de vot depăşeşte - în statistici – numărul de locuitori

Foto: Andrei Spirache

Autor: Corina Mirea

29.08.2012, 00:05 1582

În cele mai mari 100 de localităţi din România în funcţie de numărul de locuitori numărul votanţilor înregistraţi pe listele electorale de la referendumul organizat pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu a depăşit cu mai mult de 500.000 de persoane totalul locuito­rilor, potrivit unei analize a ZF pe baza datelor de la Institutul de Statistică şi Autoritatea Electorală Permanentă.

Printre oraşele în care există cele mai mari discrepanţe în ceea ce priveşte numărul de alegători raportat la totalul locuitorilor se nu­mără Bucureşti (cu 114.700 de alegători în plus faţă de numărul de locuitori), Galaţi (32.500 de votanţi mai mult decât locuitori), Bacău (în plus cu 29.700 de persoane cu drept de vot), Bra­şov (cu peste 25.100), Piatra-Neamţ (cu 22.000 mai mulţi votanţi) sau Brăila (în plus cu peste 19.200 de alegători faţă de totalul locuitorilor).

Astfel, datele preliminare ale re­censământului pe fiecare localitate publicate de Statistică arată că populaţia celor mai mari 100 de localităţi cuprinde 8,1 milioane de locuitori, în timp ce Autoritatea Electorală Permanentă a numărat în aceleaşi oraşe 8,6 milioane de persoane cu drept de vot.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels


AFACERI DE LA ZERO