Profesii

Victor Picu, preşedintele ANOFM: Vom plăti către angajatori sumele necesare, indiferent de numărul românilor care vor intra în şomaj tehnic

Victor Picu, preşedintele ANOFM: Vom plăti către angajatori sumele necesare, indiferent de numărul românilor care vor intra în şomaj tehnic

Autor: Ramona Cornea

05.04.2020, 18:49 1769

Victor Picu, preşedintele ANOFM, afirmă că statul va deconta angajatorilor ajutorul pentru şomajul tehnic, indiferent de numărul angajaţilor pe care companiile îi vor trimite în şomaj tehnic. Instituţia ia în calcul şi situaţia în care numărul salariaţilor va depăşi 1 milion.

”Lucrăm cu mai multe scenarii şi sigur că aceasta este o variantă pe care o luăm în calcul. Însă, în niciunul dintre scenarii nu există ideea de limitare bugetară. Vreau să-i asigur pe cetăţeni că ANOFM va plăti către angajatori sumele necesare, indiferent de numărul românilor care vor intra în şomaj tehnic”, a declarat Victor Picu pentru ZF.

La finalul primei zile de depunere a cererilor pentru şomaj tehnic, ANOFM a înregistrat la nivel naţional 6.096 de cereri, pentru un număr de 67.243 de angajaţi.

Angajatorii sunt curioşi să afle care este momentul zero de la care pot cere banii pentru plata şomajului tehnic, spune preşedintele ANOFM.

”Prima zi pentru care noi în care putem plăti sumele necesare şomajului tehnic este ziua intrării în vigoare a stării de urgenţă, adică 16 martie. Condiţia este ca angajatorul să fi suspendat încă din acea zi contractele de muncă pentru care solicită fonduri. Altfel spus, noi nu putem plăti unui angajator sumele necesare şomajului tehnic începând cu data de 16 martie, dacă angajatorul a suspendat contractele de muncă începând cu ziua de 20 martie. În exemplul de faţă, prima zi pentru care putem plăti sumele necesare şomajului tehnic este 20 martie”, a adăugat Victor Picu.

Demersurile pe care angajatorii le au de făcut pentru a aplica şi pentru primi şomajul tehnic au fost simplificate, spune preşedintele ANOFM.  

”Toate schimbările pe care le-am implementat au avut ca scop simplificarea demersurilor pe care angajatorii le au de făcut şi eficientizarea întregului proces de acordare a şomajul tehnic. Nu mai cerem acel certificat eliberat de Ministerul Economiei, am renunţat la împărţirea beneficiarilor în două categorii şi am scurtat termenul de alocare a fondurilor de la 30 la 15 zile din momentul în care angajatorul depune documentele necesare.”

Pentru a aplica pentru şomaj tehnic, angajatorul trebuie să depună online trei documente: o cerere tip, o declaraţie pe proprie răspundere şi lista angajaţilor înregistraţi în şomaj tehnic. Toate aceste documente pot fi descărcate, completate şi depuse ulterior pe platforma www.aici.gov.ro, lansată de Guvernul României. ANOFM face plăţile către angajator în 15 zile.

”Cu siguranţă putem face plăţile în 15 zile. În OUG 30/2020, termenul iniţial pentru plăţi era de 30 de zile. Prin OUG 32/2020 am redus la jumătate acest termen tocmai pentru că, în plan intern, am luat toate măsurile necesare pentru ca ANOFM să răspundă cererilor în cel mai scurt timp”, spune Victor Picu.

De asemenea, companiile nu mai trebuie să depună o raportare cu privire la scăderea încasărilor/veniturilor pentru a beneficia de plata şomajului tehnic.

”Nu cerem niciun fel de raportare. Situaţia prin care trec astăzi angajatorii este oricum una extrem de dificilă, aşa că nu vrem să venim şi noi cu filtre care să nu fie necesare sau cu obstacole suplimentare. Tot ceea ce ne dorim este ca angajatorii să depună uşor aceste cereri şi să primească banii de care au nevoie în cel mai scurt timp”, afirmă Picu.

Încă de dinainte de izbucnirea crizei COVID-19, ANOFM a intrat într-un proces major de debirocratizare, afirmă el.

”În medie, am eliminat aproximativ 50% din documentaţia necesară celor care intră în contact cu instituţia noastră, iar simplificările realizate ne ajută foarte mult în această perioadă de criză. După izbucnirea crizei, ne-am concentrat ca cetăţenii care trebuie să interacţioneze cu ANOFM să o facă în condiţii de siguranţă deplină. Tocmai de aceea, am modificat Legea 76, pentru ca şomerii să nu mai fie nevoiţi să se prezinte fizic la Agenţiile teritoriale de ocupare a forţei de muncă”, concluzionează şeful ANOFM.

AFACERI DE LA ZERO