Proprietăţi

Anul începe bine pentru piaţa rezidenţială. Ianuarie 2024, maximul ultimilor şase ani pentru vânzările de locuinţe în Bucureşti

Anul începe bine pentru piaţa rezidenţială. Ianuarie...

Autor: Bogdan Alecu

11.02.2024, 19:01 3232

Vânzările de locuinţe atât noi, cât şi vechi au urcat cu 9% în Bucureşti, la aproape 3.100 şi cu 75% în Ilfov, la 510, potrivit datelor ANCPI. Cumulat, Bucureştiul cu Ilfov au avansat cu 15%, la peste 3.600 de unităţi.

Potrivit consultanţilor din piaţă, locuinţele noi reprezintă circa un sfert din total volum la nivel de Bucureşti plus Ilfov, motiv pentru care aprecierea cotei de TVA pentru locuinţele de sub 120.000 de euro de la 5% la 9% nu a fost o piedică semnificativă în faţa achiziţiilor în 2024. „Piaţa rezidenţială locală este în creştere. Din ultimele şase luni, în patru s-au înregistrat creşteri de tranzacţii faţă de lunile similare din 2022 - respectiv ianuarie 2023 - în timp ce scăderi s-au înregistrat în doar două luni - şi la fel de important este că majorările sunt raportate la 2022, un an de recorduri absolute.

Anul 2024 a început cu un volum mai mare de vânzări de locuinţe într-un context în care nivelul de incertitudine este mult mai redus faţă de acum un an, accesibilitate, ca raport preţuri - salarii, este la cel mai bun nivel din istoria recentă, dobânzile sunt în scădere - chiar dacă nu accelerată - iar majorarea TVA nu este atât de mare încât să aducă o scădere - în plus, cea mai mare parte a tranzacţiilor nu este reprezentată de locuinţele finalizate vândute de către dezvoltatori“, spune Andrei Sârbu, CEO al SVN România.

La nivel naţional, în ianuarie 2024 au fost vândute 10.215 locuinţe, cu 25,8% mai multe comparativ cu ianuarie 2024. Mai mult, creşteri anuale au fost înregistrate în toate marile pieţe regionale, de la, spre exemplu, 15,6% în Constanţa şi 17,1% în Braşov, la 44,7% în Cluj.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO