• Leu / EUR4.7834
  • Leu / GBP5.7074
  • Leu / USD4.4307
Proprietăţi

Ce preţuri mai cer pe apartamentele noi dezvoltatorii imobiliari care au reuşit sa evite falimentul

Autor: Cristi Moga

20.04.2012, 00:07 18753

Dezvoltatorii de apartamente care au reuşit să evite în ultimii trei ani blocarea proiectelor şi intrarea în insolvenţă sau în faliment au scos la vânzare peste 1.200 de aparta­mente în ansambluri situate în Bu­cu­reşti sau împrejurimi, în cadrul târgului imobiliar tIMON organizat la acest sfârşit de săptămână în Capitală.

Preţurile încep de la 23.000 de euro pentru o garsonieră de 31 de metri pătraţi, situată la mansarda unui bloc din Militari, şi pot ajunge la 750.000 de euro pentru un apar­tament penthouse cu cinci camere, situat de asemenea la ultimul etaj, dar al unui bloc din zona Şoseaua Nordului, lângă parcul Herăstrău.

În timp ce o serie de peste zece proiecte im­portante, de la Asmita Gardens şi Citadella Titan, la Ibiza Sol sau My Dream din Pipera, au ajuns la mâna creditorilor, alţi dez­voltatori continuă să reziste într-o piaţă rezi­denţială în care vânzările continuă să fie la un nivel scăzut - circa 4-5 apartamente lunar.

Ziarul Financiar a făcut un tur al celor mai importante proiecte prezente în cadrul târgului pentru a lua pulsul preţurilor şi vânzărilor.

Armonia şi Optima (Titan)

Compania imobiliară Adama, deţinută de fondul austriac de investiţii Immofinanz, mai are disponibile aproximativ 100 de apar­ta­mente în trei proiecte din Bucureşti - ansamblurile Armonia şi Optima din Titan şi complexul Selecta de pe bulevardul Fer­dinand. Cele mai ieftine locuinţe din portofoliul Adama sunt cele din proiectul Optima, unde apartamentele cu două camere au pre­ţuri de la 57.000 de euro plus TVA. Adama mai are disponibile 12 apartamente în acest proiect situat în apropierea bule­var­du­lui Theodor Pallady.

Circa 50 de apartamente mai sunt dispo­ni­bile în proiectul Armonia, de pe bule­vardul Liviu Rebreanu, unde preţurile la două camere încep de la 62.300 de euro plus TVA, suprafaţa utilă a apartamentelor fiind de 52 de metri pătraţi, la care se adaugă bal­conul.

"Ritmul de vânzare este destul de slab de la începutul anului, am vândut cam 15 unităţi în toate proiectele. Cred că de vină este atmosfera politică dintr-un an cu alegeri în care lumea ar trebui să fie mai puţin încruntată, să fie mai mult optimism în piaţă. Anul trecut am vândut 127 de unităţi, iar anul acesta dorim să mai începem lucrările la 250 de apartamente în Bucureşti", a decla­rat Asher Lax, directorul de vânzări al Adama.

Compania a construit până în prezent circa 700 de locuinţe în Bucureşti din care a vândut 600.

Cei mai ieftini: Confort City şi Militari Residence

Cele mai ieftine locuinţe noi aflate la vânzare în cadrul târgului se află în cele mai mari ansambluri rezidenţiale dezvoltate în Bu­cureşti, şi anume proiectul Militari Resi­dence de lângă magazinul Auchan din vestul Capitalei, respectiv Confort City de pe Splaiul Unirii, în apropierea şoselei de centură.

În Militari Residence, proiect care va ajunge în următorul an să cuprindă 2.400 de apartamente, cea mai ieftină locuinţă este o garsonieră de 31 de metri pătraţi situată la mansardă, al cărei preţ cu TVA este de 23.000 de euro.

În Confort City, pe de altă parte, proiect dezvoltat de fraţii Ionuţ şi Robert Negoiţă, cele mai ieftine locuinţe sunt garsonierele de la etajele 10 şi 11 ale blocurilor din proiect, care costă 29.500 de euro.

Cosmopolis (Ştefăneştii de Jos)

În proiectul Cosmopolis din Ştefăneştii de Jos au fost finalizate până în prezent peste 800 de locuinţe, iar în următoarele luni urmează a fi date în folosinţă alte două blocuri cu peste 40 de apartamente fiecare, precum şi o nouă serie de opt vile la preţuri de 90.000 de euro.

"Faţă de anul trecut, vânzările merg mult mai bine. Am vândut în jur de 20 de locuinţe de la începutul anului", spune Alina Pitilina, sales representative al proiectului Cosmopolis.

Cele mai ieftine locuinţe din cadrul proiectului sunt studiourile cu o suprafaţă construită de 52 de metri pătraţi, cu finalizare în luna august, ale căror preţuri încep de la 39.000 de euro plus TVA.

Pe de altă parte, apartamentele cu două camere din Cosmopolis au preţuri cuprinse între 56.500 de euro şi 75.600 de euro, plus TVA, în funcţie de suprafeţe, în timp ce apartamentele cu patru camere ajung la preţuri de 150.000 de euro.

InCity Residences (calea Dudeşti)

Unele dintre cele mai scumpe apartamente prezentate la tIMON sunt cele din ansamblul re­zidenţial InCity Resi­den­ces, dez­vol­tat de Anchor Grup pe calea Dudeşti, unde cea mai ieftină locuinţă este un studio cu o suprafaţă utilă de 50 de metri pătraţi care costă 81.770 de euro, fără TVA. Apartamentele cu cinci camere din cadrul proiectului ajung la preţuri de 320.000 de euro plus TVA, în cadrul ansamblului format din patru blocuri cu 500 de unităţi locative.

Reprezentanţii InCity spun că au ajuns la un grad de ocupare de peste 80% în primele trei blocuri, în timp ce apartamente din cel de-al patrulea imobil nu au fost încă scoase la vânzare. În aceste condiţii, com­pania mai are disponibile aproximativ 200 de apartamente în cadrul proiectului.

New Town Residences (Dristor)

În proiectul New Town din zona Dristor, dezvoltat de compania Mivan în parteneriat cu Dinu Patriciu Global Pro­perties, din prima etapă de dezvoltare, for­mată din 316 apartamente, mai sunt dispo­nibile circa 40 de unităţi, dar investitorii vor scoate spre vânzare, începând de luna viitoare, şi cea de-a doua etapă a proiectului, ce va cuprinde 335 de apartamente.

În blocurile date deja în folosinţă, din prima etapă, cea mai ieftină locuinţă disponibilă este un apartament cu trei camere şi o suprafaţă utilă de 70 mp (85,5 mp suprafaţă construită plus terasă de 22 mp), al cărui preţ cu tot cu TVA ajunge la 132.680 de euro.

În cea de-a doua fază a complexului vor fi disponibile şi 17 garsoniere şi 152 de apartamente cu două camere, ale căror preţuri vor fi mai scăzute. "Luna trecută am vândut trei apartamente", spune Georgiana Tănase, consultant vânzări în cadrul New Town.

Vivenda (Titan)

În proiectul Vivenda din Titan, dezvoltat de compania spaniolă Hercesa, cele mai ieftine apartamente sunt cele cu două camere, cu preţuri cuprinse între 72.250 şi 76.500 de euro, cu TVA şi anexe incluse.

Spaniolii au ridicat până în prezent 420 de apartamente în acest proiect, în care s-au mutat circa 150 de familii şi mai sunt disponibile 80 de unităţi spre vânzare.

"Avem un ritm de vânzare de 5-6 apartamente lunar, mai bun ca anul trecut. Cele mai multe apartamente disponibile sunt cele cu trei camere, ale căror preţuri variază între 96.440 şi 109.000 de euro cu TVA, parcare şi boxe incluse", spun re­pre­zentanţii companiei spaniole.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7834
Diferență: 0,0942
Ieri: 4.7789
Azi: 4.4307
Diferență: 0,1492
Ieri: 4.4241
Azi: 5.7074
Diferență: -0,6476
Ieri: 5.7446
Azi: 4.5078
Diferență: 0,2134
Ieri: 4.4982