► Din 27 de firme, câte suntem asociate în Cooperativa Agricolă Fermierul Nădlăcan, de la 12 hectare, cea mai mică fermă, la 500 de hectare, cea mai mare fermă, imaginaţi-vă că anul trecut majoritatea a avut minusuri extraordinare din două cauze: intrarea cerealelor mai ieftine din Ucraina pe piaţa Uniunii Europene, care au venit fără taxe vamale, şi seceta. În acest an, când fermierii aşteptau să-şi plătească creditele făcute anul trecut, mai primesc o lovitură: li se triplează dările către stat, pe lângă faptul că piaţa este jos şi nu reuşesc să-şi acopere cheltuielile.
► La microîntreprinderi avem o altă problemă, o altă capcană. În urmă cu un an ni s-au dat anumite facilităţi pentru a angaja personal în agricultură şi noi ne-am făcut calcule privind bugetele pe 3-5 ani. Acum, după un an, aceste facilităţi sunt scoase, deşi în IT au fost date foarte mulţi ani. Nu avem predictibilitate! Oricum în agricultură depindem de vreme, dar acum dacă şi fiscal o atacăm cum ne taie capul, o să se închidă rând pe rând fermele, exact cum s-a întâmplat cu industria din ’90 până în 2000.
► O altă problemă la PFA-uri şi la II-uri sunt contribuţiile la sănătate. Avem fermieri mici, care lucrează 30-40 de hectare şi sunt angajaţi şi în altă parte, adică îşi plătesc contribuţiile la sănătate de două ori. Este normal? Adică, noi culegem de peste tot, dar culegem fără cap.
► În momentul în care un fermier lucrează 200 de hectare, de exemplu, nu are nevoie de un angajat cu normă întreagă, ci de unul cu jumătate de normă, dar are obligaţia să achite dările la stat pentru 8 ore de muncă/zi. Prin asta, nu împingem acel fermier să lichideze contractul de muncă şi să plătească la negru?
► Lucrurile sunt foarte simple: în momentul în care ştim că nu ştim, trebuie să copiem ce au făcut alţii care ştiu. Cel mai grav e că noi nu ştim că nu ştim şi încercăm să facem pe deştepţii. Avem modelul polonez, avem modelul slovac şi modelul maghiar. De exemplu, în Polonia, anul trecut când grâul s-a vândut în jur de 1.500 lei/tonă, iar apoi 6-8 luni au scăzut la 700 lei/tonă, polonezii, pentru a salva fermierii, au plătit diferenţa. De ce? Pentru că statul ţi-a făcut o gaură prin măsurile luate de el, adică a permis cerealelor din Ucraina să intre pe piaţa europeană fără taxe vamale, de 40 euro/tonă, adică 200 de lei, şi fără să fie produse după respectarea normelor UE. Noi nu putem concura cu nimeni din afara UE, pentru că nu jucăm după regulile aceluiaşi joc. Atunci, cel mai simplu ar fi să copiem. Domnii care conduc ţara asta, probabil, o parte din ei au copiat la şcoală şi exact asta le cerem acum: să copieze. Nu vrem nimic mai mult. Nici măcar nu vrem să gândească, ci doar să copieze modele de succes, ca să nu ne închidă fermele. Când tu crezi că ştii, dar, de fapt, nu ştii, omori tot în jurul tău.
► Avem un fermier care are circa 300 de hectare, de lângă Arad, care şi-a scos utilajele la vânzâre. Probabil, alţii vor mai face nişte împrumuturi să mai supravieţuiască, dar dacă anul viitor nu şi le vor plăti, ar putea fi executaţi.
► Gândiţi-vă că la cultura de orz, fermierii care au făcut anul acesta 5.800 kg/hectar, au fost pe minus, nici măcar nu au închis pe zero. Cei care au făcut în jur de 6.000 kg/hectar la grâu, la fel, nu s-au închis pe zero. La floarea-soarelui nu s-a făcut profit. La rapiţă s-a făcut profit mic. La porumb, cu 7.000-8.000 kg/hectar, faci un mic profit, dar nu cât să acoperi şi pierderile de anul trecut.
► Noi am avut drept de vot şi dacă ne impuneam scoaterii taxelor vamale pentru Ucraina, le permiteam fermierilor români să concureze cu fermieri din alte ţări cu alte reguli. Noi nu le cerem ajutorul, nu suntem cerşetori, ci pur şi simplu vrem să nu ne încurce. România, ţara prin care se tranzitează cele mai multe cereale din Ucraina, a plecat capul. Ne omorâm fermierii pur şi simplu.
► Măsurile fiscale în acest moment afectează grav agricultura, pe lângă faptul că are alte probleme şi neajunsuri. Până acum, cel mai mare duşman în agricultură era vremea, iar în ultimii trei ani a devenit conducerea ţării. Guvernul e o problemă mai mare decât seceta pentru agricultura românească.
► Autorităţile ar fi trebuit să se uite la bilanţurile noastre, la pierderile noastre înainte să ia aceste măsuri, pentru că dacă nu ne trezim la timp, fermele vor dispărea. În primul rând vor dispărea fermele mici, care nu o să mai poată fi readuse la viaţă niciodată. În Franţa, Belgia, Olanda fermele mici sunt mai rentabile decât fermele mari, dar în România vrem să omorâm fermele mici. Nu cred că scopul României este să rămână doar cu câţiva fermieri care să deţină zeci de mii de hectare.
