ZF 24

ANTREPRENORI LOCALI. Producătorul de fructe de pădure Abund Berry vrea să investească 30 de milioane de euro în depozitare şi procesare cu fonduri INVESTALIM

ANTREPRENORI LOCALI. Producătorul de fructe de pădure...

Autor: Mădălina Dediu Panaete

26.12.2023, 12:00 6045

Abund Berry, producător de fructe de pădure, vrea să investească 30 de milioane de euro într-un spaţiu nou de depozitare şi într-o fabrică de procesare - deshidratate şi congelate, investiţia susţinută cu fonduri INVESTALIM, compania având un proiect pregătit pentru a lua fonduri prin programul demarat de Ministerul Agriculturii prin AFIR.

„Noi vrem să depunem în această sesiune un proiect pentru o investiţie în depo­zitare, dar şi procesare – fructe deshidratate şi congelate. Investiţia ar fi de 30 mil. euro, iar 30% ar urma să fie contri­buţia proprie. În alte zone, contribuţia proprie ajunge şi la 50%. Însă, eu cred că este un program foarte util pentru că practic nu ai alte alternative în acest do­meniu. E o măsură foarte flexibilă compa­rativ cu altele derulate prin intermediul AFIR, iar pentru investiţii aşa mari în industria alimentară nu există alte pro­grame“, a spus Ionel Burtea, fondator al producătorului de fructe de pădure Abund Berry, una dintre cele mai dinamice companii din acest sector, care a ajuns în 2022 la o cifră de afaceri de 7 milioane de euro, businessul începând să producă fructe în 2017. Ionel Burtea spune că cei mai mulţi producători vor depune proiecte în ultimele zile având în vedere că în acest program punctajele se oferă şi în funcţie de valoarea investiţiei.

Anual, bugetul INVESTALIM este de 600 mil. euro pe patru ani, iar anual bugetul este de maximum 148 mil. euro. Programul este menit să susţină reducerea deficitului comercial în sectorul agroali­mentar, dar şi şi să stimuleze investiţii în judeţele cu resurse agricole sau în judeţele mai puţin dezvoltate, dar şi să susţină modernizarea unităţilor existente. 

Ionel Burtea a început businessul în 2015 cu o mică plantaţie de mure, iar prima producţie a venit în 2017. Astăzi, compania cultivă mure pe 7 hectare, căpşuni pe 5 hectare, afine pe 5 hectare, respectiv zmeură pe un hectar în judeţul Gorj. Toate acestea merg către sortare şi ambalare în centrul logistic gestionat de companie în Ilfov. 

Abund Berry a înregistrat în 2022 o cifră de afaceri de 7 mil. euro, peste ţinta de 5 mil. euro. În 2023 ţinteşte 8-9 mil. euro, conform estimărilor făcute anterior de Ionel Burtea. Profitul net s-a ridicat anul trecut la 500.000 de euro.

Compania Abund Berry este într-o etapă de creştere accelerată. Ionel Burtea a început businessul în 2015 cu o mică plantaţie de mure, dar a ajuns treptat la o plantaţie de 20 de hectare, cu afine, căpşuni şi zmeură. Producţia se ridică astăzi la circa 300 de tone, iar noul proiect din Gorj ar mai aduce un plus de 600 de tone.

În urmă cu aproximativ doi ani, compania a reuşit să intre pe rafturile unora dintre jucătorii din retailul modern, iar pentru a nu-şi pierde locul la raft în faţa concurenţilor a ales să înceapă şi importurile pe fructe de pădure, până reuşeşte să îşi majoreze producţia. Anul trecut, compania a comercializat în total circa 4.000 de tone de fructe de pădure, iar pentru anul acesta estimează 6.000 de tone.

Numărul angajaţilor a ajuns la 40 de persoane, dintre care 15 sunt din Nepal, iar alţii vor veni în curând din Sri Lanka

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO