Agricultura din România, una dintre primele zece forţe ale Uniunii Europene, a reuşit să aducă pe plus balanţa comercială pentru produse agroalimentare, dar înregistrează deficite greu de explicat pentru produse „cheie“ în coşul de alimente.
Importatorii de lapte au comandat anul trecut numai din Polonia de 24,5 milioane de euro, iar livrările locale către această piaţă au fost de 50 de ori mai mici. Per total, deficitul comercial din lapte a fost de 100 milioane de euro, adică la exporturi de lapte şi produse din lapte de 40 mil. euro avem importuri de 142 mil. euro în 2013.
„Faptul că noi cumpărăm lapte din Polonia, iar Româna este o putere agricolă în Europa, reprezintă o problemă naţională. Laptele este mai ieftin acolo şi trebuie să ne întrebăm de ce. Pentru că în Polonia a existat un program de educare, ajutorare şi de absorbţie a fondurilor europene“, a spus la ZF Live Cătălin Olteanu, directorul general al FM Logistic România, una dintre cele mai mari fime de logistică şi care operează transporturi pe această piaţă.
Piaţa locală a laptelui este un paradox având în vedere că preţul la poarta fermelor este cel mai mic din UE, dar laptele produs în Polonia a reuşit să îşi facă loc pe rafturile din retail chiar dacă preţul de achiziţie este cu 25% mai ridicat. În ianuarie, fermierii polonezi vindeau fiecare litru de lapte pentru 0,35 euro/litru iar pe plan local cotaţia medie era de 0,27 euro/litru.
Lipsa de competitivitate este generată şi de faptul că 40% din vacile româneşti sunt în gospodăriile ţărăneşti şi nu în ferme agroindustriale, iar mare parte din laptele produs nu ajunge la procesatori sau direct în pieţe. Costurile în creştere cu furajele, lipsa infrastructurii de stocare a laptelui şi lichidităţile reduse au dus la reducerea cu o treime a şeptelului de bovine, la 2 milioane de capete, iar densitatea a ajuns să fie una dintre cele mai reduse dintre cele 28 de economii din UE.
În lipsa unui lanţ care să ducă materii prime precum grâul sau porumbul în zootehnie şi în industria alimentară, agricultura continuă să se bazeze pe exporturile de cereale şi animale vii. Agricultura a adus anul trecut afaceri de 17,9 mld. euro şi o valoare adăugată brută de 7,7 mld. euro, locul al optulea în UE.