ZF 24

Banca Italo Romena va fi rebotezată Veneto Banca

Paolo Mariani, directorul general al Băncii Italo Romena

Autor: Razvan Voican

07.05.2014, 00:00 14839
Grupul italian Veneto Banca va opera pe piaţa locală sub brandul propriu începând de pe 26 mai, când urmează să se încheie fuziunea prin absorbţie dintre Veneto Banca şi Banca Italo Romena.
 
Astfel, Sucursala Bucureşti a Băncii Italo Romena îşi va schimba denumirea în Sucursala Bucureşti a Veneto Banca, adoptând brandul şi identitatea vizuală a băncii-mamă.
 
„Această redefinire a identităţii instituţiei noastre va însemna pentru clienţi acces la produse noi şi la servicii optimizate”, spune Paolo Mariani, directorul general al Băncii Italo Romena, precizând că fuziunea nu va modifica în niciun fel relaţiile existente între bancă şi clienţi.
 
La sfârşitul anului trecut Italo Romena ocupa locul 17 în clasamentul activelor bancare, cu o cotă de piaţă de 1,3%, în creştere faţă de 1% în 2008 - fiind una dintre puţinele instituţii de credit care au avansat în perioada de criză. Banca are 22 de unităţi, din care 5 în Bucureşti, şi se va adresa în continuare în principal IMM-urilor, profesiilor liberale şi persoanelor fizice. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO