ZF 24

Băsescu: casele mari de avocatură încep să deţină un monopol

Băsescu: casele mari de avocatură încep să deţină...

Autor: Valentina Postelnicu

28.03.2014, 10:45 967

Şeful statului a arătat, în discursul său, că profesia de avocat, fiind liberală, este şi supusă unei competiţii formidabile, iar acesta este motorul creşterii calităţii în activitatea avocatului.

"Spre deosebire de ceilalţi piloni ai justiţiei, care sunt angajaţi cu număr fix, prin locurile din Magistratură, fie că vorbim de judecători sau de procurori, avocaţii sunt într-o competiţie continuă pentru calitate şi credibilitate", a afirmat Traian Băsescu, adăugând că "avocaţii au întotdeauna la uşa lor şi alte oferte făcute către justiţiabili, ceea ce înseamnă că pentru aceştia calitatea şi prestigiul sunt deasupra oricărui comandament".

Referitor la marile case de avocatură, preşedintele Băsescu a ţinut să precizeze că aici ar avea "o observaţie", pe care o face ca "om care se uită atent la ceea ce se întâmplă în ţară": "Mult prea influente deja în spaţiul justiţiei casele mari de avocatură, în raport cu avocaţii individuali".

Preşedintele a propus "o reglementare internă, care să dea şanse egale tuturor".

"Nu îmi imaginez cum, dar (...) casele mari de avocatură încep să deţină un monopol. Ştiu eu, e bine, e rău, nu îmi dau seama cu exactitate, dar este un lucru asupra căruia am vrut să mă opresc. Pentru mine este un semn de întrebare", a spus şeful statului.

Băsescu a adăugat că, în mod categoric, mari case de avocatură trebuie să existe.

"Pe de de altă parte, trebuie să ne întrebăm până unde poate supravieţui avocatul cu o casă mică de avocatură, care este valoros dar care nu s-a încadrat într-o astfel de casă care între timp şi-a croit prestigiu şi autoritate pe piaţă, şi devine un jucător aproape de neînfruntat în această competiţie a meseriei de avocat", a mai explicat şeful statului.

El a apreciat că este vorba despre o problemă pe care Congresul avocaţilor o poate judeca şi poate da soluţii.

Preşedintele Traian Băsescu a mulţumit avocaţilor pentru modul în care îşi exercită această meserie, într-un mediu concurenţial teribil şi un mediu nou.

"Vă spun fără ezitare că, în ceea ce mă priveşte, veţi găsi în mine un om care şi înţelege ce înseamnă meseria de avocat. Am avut în familie un avocat care nu a rezistat, a trebuit să se facă notar, şi, deci, găsiţi în mine un om care înţelege exigenţele acestei meserii, care apreciază ceea ce faceţi şi vă respectă fără rezerve", a mai spus Băsescu, în finalul discursului său.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO